ACTUALITATE 24 iulie 2016

Premieră: Cele mai bune scurtmetraje vin la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1024 vizualizări

Câștigătorul Oscarului de anul acesta pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune va putea fi vizionat gratis în Parcul Elisabeta

Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe va găzdui pentru prima dată Caravana Filmelor NexT, în perioada 13–14 august. Aceasta va aduce covăsnenilor 24 de filme scurte, rulate la Festivalul Internaţional de Film NexT. Evenimentul este adus în Sfântu Gheorghe de Compartimentul de Tineret al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Covasna.

„Caravana Filmelor NexT se pregătește să împacheteze și anul acesta o parte din Festivalul Internațional de Film NexT într-o mașină, care va cutreiera țara în lung și-n lat, din 30 iulie până pe 23 august. Pentru a sărbători împreună cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Film NexT, cinefilii sunt așteptați la picnic în iarbă verde și cinema sub clar de lună în grădini, parcuri, pajiști și alte spații neconvenționale din orașele lor”, ne transmit coordonatorii evenimentului, printr-un comunicat de presă.

Intrarea la eveniment este liberă. Producţiile care vor putea fi vizionate în parc, românești şi internaţionale, sunt reunite în 4 programe tematice speciale: NexT Romanian Shorts, Oscar’s Night, Best of NexT și NexT Out in Space.

„Cunoscut deja publicului NexT, programul NexT Romanian Shorts aduce în fața spectatorilor cele mai recente producții românești de scurtmetraj, care au debutat în cadrul NexT, festivalul care și-a propus să descopere voci noi și originale și alături de care mulți cineaști români și-au început cariera cinematografică. Covorul roșu se va întinde pentru Oscar’s Night, cele cinci filme nominalizate anul acesta la Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune. Nu va lipsi câștigătorul de anul acesta, „Stutterer”, în regia lui Benjamin Claery. Best of NexT înseamnă un maraton cu cele mai iubite filme premiate de la NexT, iar NexT Out in Space, programul dedicat scurtmetrajelor science- fiction, demonstrează că un film SF nu trebuie să fie lung ca să fie captivant”, informează organizatorii.

Caravana ajunge anul acesta la a treia ediţie şi e pentru prima oară la Sfântu Gheorghe. Scopul acesteia este de a duce filmele NexT în fața unui public nou, în afara Bucureștiului, în orașe unde posibilitățile de vizionare a filmelor de scurtmetraj sunt reduse, iar alternativele de vizionare a filmelor în aer liber sunt puține sau inexistente”.

Vizionarea de filme în aer liber, care propune cele mai bune scurtmetraje ale ultimilor ani, va ajunge, pe lângă Sfântu Gheorghe, în alte 9 oraşe: Piatra Neamț (30-31 iulie, Ștrandul Tineretului), Iași (2-3 august, Palas Parc), Vatra Dornei (5-6 august, Parcul Municipal), Cluj-Napoca (8-9 august, Iulius Parc), Brașov (11-12 august, Aleea de sub Tâmpa), Sinaia (15-16 august, Parcul Dimitrie Ghica), Timișoara (17-18 august), Arad (19-20 august, Parcul Eminescu), Oradea (22-23 august, Parcul Cetății Oradea).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.