Prefectul județului Covasna, după incendiul de la Comandău: „Acum este nevoie de solidaritate”
Prefectul județului Covasna, Ráduly István a precizat duminică, într-o postare pe pagina lui de Facebook faptul că persoanele afectate de incendiul de la Comandău, care și-au pierdut casele în urma incendiului, vor avea acoperiș deasupra capului începând încă din această seară, dar și că urmează o perioadă grea și că în continuare va fi nevoie de solidaritate.
„Optsprezece persoane - printre care trei copii - au pierdut aproape totul în incendiul izbucnit duminică înainte de masă la Comandău. M-am asigurat personal la fața locului că toată lumea va avea acoperiș deasupra capului începând încă din această seară, și mi-a plăcut să văd, că deși biserica reformată și primăria și-au oferit ajutorul, rudele și prietenii sunt cei care îi vor găzdui pe cei loviți de soartă. Acum este nevoie de solidaritate: nu numai pentru a curăța dărâmăturile, ci și pentru a-i ajuta pe cei care au rămas fără casă cu pături, haine sau bani”, a fost mesajul prefectului Ráduly István.
Duminică, cinci case au fost mistuite de flăcări și alte trei au înregistrat pagube la nivelul acoperișului, în urma unui incendiu puternic izbucnit în comuna Comandău, la ieșire spre Păpăuți. Focul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 600 mp.
În casele afectate de incendiu locuiau, potrivit ISU Covasna, 19 persoane, dintre care trei minori ( 1 an, 6 ani și 17 ani). În urma incendiului a rezultat o victimă intoxicată cu fum, dar care a refuzat transportul la spital.
La fața locului au intervenit pentru stingerea incendiului patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, 14 subofițeri și un voluntar din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe și Secției Târgu Secuiesc, SVSU Comandău și SVSU Covasna. Urmează să se stabilească și cauza probabilă a izbucnirii incendiului.
Sursa foto: Facebook/ Ráduly István.