ACTUALITATE 14 februarie 2016

Prefectul de Covasna semnalează că în 2015 a crescut numărul actelor nelegale emise de administraţiile din judeţ

de Agerpres | 840 vizualizări

Numărul actelor nelegale emise anul trecut de autorităţile administraţiei locale din judeţul Covasna a crescut faţă de cel precedent, cele mai multe nereguli vizând nerespectarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, încălcarea Legii finanţele publice locale şi a Legii transparenţei decizionale.

Potrivit prefectului Sebastian Cucu, din cele aproape 21.300 de hotărâri şi dispoziţii, 124 au fost nelegale, prin urmare s-a solicitat modificarea sau revocarea lor.

„Pentru actele nerevocate sau nemodificate, respectiv pentru alte acte administrative pentru care nu s-a urmat procedura prealabilă, a fost sesizată instanţa de contencios administrativ în vederea anulării acestora, fiind formulate 22 de acţiuni. Au fost promovate un număr de şase acţiuni în faţa instanţei de contencios administrativ fără realizarea procedurii prealabile pentru anularea unor hotărâri ale consiliilor locale. Dintre acestea, un număr de cinci acţiuni au ca obiect solicitări adresate Parlamentului şi Guvernului României privind crearea în România a unei regiuni administrative autonome denumită 'Ţinutul Secuiesc', respectiv recunoaşterea ca limbă oficială a limbii minorităţii naţionale în unităţile administrativ-teritoriale unde ponderea acestei minorităţi depăşeşte 10%. Din cele cinci acţiuni, în primă instanţă trei au fost admise integral, iar două dosare se află pe rol”, a declarat prefectul Sebastian Cucu.

El a menţionat că în anul 2014 au fost promovate un număr de 12 cereri de chemare în judecată cu acelaşi obiect, soluţionate toate în favoarea Prefecturii.

Prefectul a menţionat că se înregistrează o creştere a numărului actelor nelegale, de la 97 în 2014 la 124 în 2015, iar cele mai importante deficienţe constatate au vizat nerespectarea procedurii privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si servicii, depăşirea pragului valoric pentru acordarea contractelor de servicii prin procedura de cerere de ofertă, organizarea de licitaţii pentru exploatarea masei lemnoase cu încălcarea prevederilor legale, precum şi încălcarea prevederilor Legii finanţele publice locale şi Legii transparenţei decizionale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.