Prefectul de Covasna, confirmat cu COVID-19
Prefectul județului Covasna, Iulian Todor, a fost confirmat cu COVID-19. De vineri dimineața, acesta s-a izolat la domiciliu. Atribuțiile au fost preluate de subprefectul Cosmin Boricean.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii, Anna-Zsofia Constantin, prefectul a primit confirmarea diagnosticului vineri dimineața, moment în care a intrat în izolare la domiciliu. Atribuțiile acestuia au fost preluate de subprefectul Cosmin Boricean.
Totodată, purtătorul de cuvânt ne-a informat că ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pe care, de regulă prefectul le prezidează, se derulează online, astfel că membrii CSJU Covasna (reprezentanți ai instituțiilor județene și locale) nu s-au întâlnit ca să fie necesară măsura izolării.
„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență oricum și-a derulat activitățile în online, din cauza situației actuale și așa va fi și în continuare”, a mai spus Anna-Zsofia Constantin.
În ultima perioadă mai mulți reprezentanți ai autorităților locale din județul Covasna au anunțat că s-au infectat cu SARS-COV-2. Printre aceștia, primarul din orașul Covasna, Gyerő József, senatorul Fejer László Ödön sau deputata Benkő Erika.
Și subprefectul Cosmin Boricean, respectiv primarul din Sfântu Gheorghe Antal Árpád au fost diagnosticați cu noul coronavirus, dar între timp aceștia s-au vindecat și au și donat plasmă, care să fie utilizată în tratamentul bolnavilor COVID-19.