ACTUALITATE 17 decembrie 2008

Porcii din Covasna vor muri tot tradiţional

de Covasna Media | 684 vizualizări
Majoritatea gospodarilor din judeţ vor recurge şi în acest an la metoda tradiţională de tăiere a porcului, iar unii nici nu vor să audă de asomator. Până în prezent, se pare că o singură Primărie, cea a comunei Turia, a intrat în posesia unui asomator, în baza unei relaţii de fraternitate cu o comună din Ungaria, însă în rest oamenii preferă vechile metode când vine vorba de sacrificarea porcilor pentru sărbătorile de iarnă. Primarul comunei Turia, Daragus Attila, a declarat că au asomatorul încă de anul trecut, întrucât ei sunt organizatori ai Festivalului „Pomana Porcului“ unde folosesc acest asomator înainte de a sacrifica porcul, dar oamenii din comună nu se înghesuie deloc să îl solicite. „Avem un om care merge la gospodari dacă sunt interesaţi să asomeze porcii, dar nu se înghesuie deloc. Trebuie să mai treacă o generaţie până să înţeleagă oamenii ce e cu asomatorul, nu le putem explica deloc mai ales celor mai în vârstă“, a spus primarul. Nici în ...

Majoritatea gospodarilor din judeţ vor recurge şi în acest an la metoda tradiţională de tăiere a porcului, iar unii nici nu vor să audă de asomator.

Până în prezent, se pare că o singură Primărie, cea a comunei Turia, a intrat în posesia unui asomator, în baza unei relaţii de fraternitate cu o comună din Ungaria, însă în rest oamenii preferă vechile metode când vine vorba de sacrificarea porcilor pentru sărbătorile de iarnă.

Primarul comunei Turia, Daragus Attila, a declarat că au asomatorul încă de anul trecut, întrucât ei sunt organizatori ai Festivalului „Pomana Porcului“ unde folosesc acest asomator înainte de a sacrifica porcul, dar oamenii din comună nu se înghesuie deloc să îl solicite.

„Avem un om care merge la gospodari dacă sunt interesaţi să asomeze porcii, dar nu se înghesuie deloc. Trebuie să mai treacă o generaţie până să înţeleagă oamenii ce e cu asomatorul, nu le putem explica deloc mai ales celor mai în vârstă“, a spus primarul. Nici în alte comune din judeţ oamenii nu sunt prea interesaţi de asomator şi nu înţeleg care este rostul de a electrocuta porcul sau de a-l împuşca înainte de tăiere.

„La noi sută la sută se vor sacrifica tradiţional porcii. Este vorba de mentalitate, de obiceiuri, oamenii mulţi nici nu vor să se gândească la asomare. Ar trebui să avem cel puţin 20 de asomatoare ca să facem faţă, ori fiecare taie în curtea lui. Sunt 1.400 de gospodării, ar fi imposibil să mergi cu un asomator pe la toţi”, a afirmat primarul comunei Sita Buzăului, Constantin Filofi.

Primarii au fost informaţi

În urmă cu aproximativ o lună, conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna (DSVSA) a avut o şedinţă comună cu primarii tuturor localităţilor din judeţ în care li s-a pus în vedere ca fiecare primărie să-şi desemneze persoana responsabilă (de preferinţă măcelarii tradiţionali) pentru asomarea porcinelor înainte de sacrificare şi de asemenea primăriile să-şi achiziţioneze aparatura necesară. Un astfel de asomator ar costa în jur de 300 de euro, în funcţie de ofertele de pe piaţă.

„DSVSA Covasna se angajează la instruirea acestor persoane şi va controla respectarea prevederilor legale”, a precizat directorul DSVSA, Siko Barabasi Sandor.

În acest an, la nivelul judeţului Covasna se vor sacrifica în jur de 30.000 de porci.

Ana Sidon

Teme articol: porc traditie taiere DSVSA
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.