Polițiștii covăsneni au pus în aplicare două Mandate de Executare a Pedepsei cu Închisoarea
La data de 08.02.2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu Secuiesc, au pus în executare un Mandat de Executare a Pedepsei cu Închisoare emis față de un bărbat de 31 de ani, condamnat la pedeapsa cu închisoarea de 2 ani și 4 luni pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un Mandat de Executare a Pedepsei cu Închisoare emis față de un bărbat de 39 de ani, acesta fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Cei doi bărbați au fost identificați de polițiști, iar după îndeplinirea formalităților legale, au fost transportați sub escortă la penitenciar în vederea încarcerării.
Sursa: Comunicat de presă IPJ Covasna.