ACTUALITATE 18 octombrie 2022

Polițiștii au stabilit identitatea bărbatului mort în Gara Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 3379 vizualizări

Bărbatul care săptămâna trecută a murit în gara din Sfântu Gheorghe avea 59 de ani și era localnic, originar din județul Covasna, potrivit celor mai recente date furnizate de IPJ Covasna. 

Oamenii legii au stabilit identitatea bărbatului găsit mort pe peronul gării din Sfântu Gheorghe în dimineața zilei de 13 octombrie. Din informațiile furnizate luni de IPJ Covasna, este vorba despre o persoană în vârstă de 59 de ani din județul Covasna. 

Cercetările continuă în acest caz, pentru că polițiștii încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs decesul. 

Reamintim că joia trecută, în 13 octombrie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în stația CFR Sfântu Gheorghe se afla o persoană căzută pe peron. 

Echipajul medical care i-a însoțit pe polițiști la fața locului a constatat decesul victimei. Pentru că nu se cunoștea atunci identitatea bărbatului, s-a aproximat că ar fi avut în jur de 50 de ani. 

Informarea autorităților făcută joia trecută a indicat și faptul că bărbatul nu prezenta urme vizibile de violență. 

Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Covasna pentru efectuarea activităților din competență, printre care, la vremea respectivă, să descopere atât împrejurările în care s-a produs decesul, cât și identitatea bărbatului care și-a dat ultima suflare pe peronul gării din Sfântu Gheorghe. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.