ACTUALITATE 26 iunie 2017

Poliţia Română a lansat campania „Aripi frânte” – de prevenire a violenței intrafamiliale

de Covasna Media | 2277 vizualizări

Poliția Română desfășoară, în colaborare cu Asociația Necuvinte, campania de prevenire a violenței domestice intitulată „Aripi Frânte”, care are menirea de a informa publicul larg cu privire la consecințele grave ale comportamentului abuziv manifestat în cuplu, dar și referitor la ce pot face persoanele care sunt victime ale unor astfel de fapte.

Punctul central al campaniei îl reprezintă filmul documentar „Aripi Frânte” care prezintă situația victimelor violenței domestice din România prin câteva cazuri ale unor deținute din Penitenciarul de Femei Târgşor. Documentarul este construit în jurul poveștilor unor femei care au trăit o viață în abuzuri și frică, ce le-a motivat pe acestea să reziste ani de zile unor suferințe crunte, să nu ceară ajutorul nimănui ajungând la un moment dat să clacheze și să devină din victimă agresor, făcându-și singure dreptate. Filmul poate fi accesat pe web-site-ul Poliției Române la secțiunea campanii.

Tot în cadrul acestei campanii, a fost realizat Ghidul Siguranței Victimelor Violenței în Familie care se adresează persoanelor care înțeleg că se află într-o situație de tip abuziv și fac primii pași spre a ieși din acel mediu.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat deja o serie de activități în cadrul acestei campanii. Au fost organizate întâlniri cu grupuri țintă, atât cu tinerii și profesorii din școli, dar și cu adulți, cu psihologi școlari și cu asistenții sociali, fiind distribuite materiale cu recomandări preventive pe tema campaniei.

De asemenea, au fost distribuite afișe realizate în cadrul campaniei, care au fost postate în scări de bloc, la aviziere, dar și la sediile unităților de poliție. Afișele vizează „cifra neagră” a violenței, acele persoane necuprinse de nicio statistică, care nu au vorbit niciodată despre ceea ce trăiesc.

* * *

Ce înseamnă violența în familie?

Violența în familie reprezintă orice tip de agresiune fizică, psihică, verbală, sexuală sau economică, săvârșită cu intenție de un membru al familiei, împotriva altui membru al aceleiași familii. Ea nu se manifestă într-un episod izolat, ci se repetă atunci când nu se iau măsuri. Violența în familie este prevăzută ca infracțiune în Codul Penal.

Violența în cuplu nu apare din cauza stresului de la serviciu și nu este o urmare firească a unor neînțelegeri în familie și nu dispare dacă nu se iau măsuri împotriva agresorului. Violența nu poate fi motivată de comportamentul victimei, agresorul fiind unicul vinovat de abuz.

Ce faci atunci când izbucnește un episod cu violență?

Sună imediat la 112 când ești în pericol!

Dacă nu poți părăsi locuința, încearcă să te izolezi într-o cameră și să suni la 112. Dacă nu ai reușit să iei un telefon cu tine, strigă tare ca să audă vecinii sau deschide geamul și cere ajutor. Nu te adăposti în bucătărie – acolo sunt cuțite și obiecte cu care agresorul te-ar putea răni.

Dacă nu ai reușit să scapi de agresor, încearcă să te protejezi în cele mai sensibile părți ale corpului – fața și capul.

Spune-le copiilor să se încuie într-o cameră sau să fugă la un vecin sau la o rudă de încredere.

Ce faci după producerea agresiunii?

Pentru siguranța ta, părăsește domiciliul dacă agresorul mai este încă în casă ori bănuiești că se va întoarce. Așteaptă afară, într-un loc sigur, până când sosește poliția.

Dacă nu poți ieși din casă sau să te deplasezi pentru îngrijiri medicale ori pentru a depune plângere la poliție, sună la 112 și vei fi ajutată de urgență.

În cazul în care ești rănită, nu ezita să mergi la spital pentru un consult medical și spune-le doctorilor ce ai pățit. Leziunile interne se pot agrava dacă nu sunt tratate și îți pui viața în pericol.

Până cercetează poliția locul agresiunii, nu atinge niciun obiect din acea zonă. Astfel se vor păstra toate probele și poziția lor în cameră: obiecte sparte, haine rupte, lucruri trântite, pete, amprente etc.

Cere un ordin de protecție

În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție”, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligațiile sau interdicțiile indicate expres de lege, cum ar fi:

– Evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

– Reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

– Limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

– Obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

– Interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;

– Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima etc.

Prin hotărârea prin care se emite ordinul de protecție, instanța poate dispune și cu privire la alte măsuri:

– Ca agresorul să suporte și contravaloarea chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială;

– Obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie;

– Poate recomanda larea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării ș.a.

Dacă ai obținut un ordin de protecție:

– Sună la 112 dacă agresorul nu respectă ordinul de protecție;

– Dacă ai rămas în domiciliul unde ați locuit împreună, schimbă încuietorile și nu-i permite agresorului, sub niciun motiv, să intre în casă;

– Informează-ți cunoscuții și vecinii în legătură cu ordinul de protecție și roagă-i să sune la poliție dacă văd că ești urmărită sau agresată. Depune copii după ordinul de protecție la administratorul blocului unde locuiești, la școala sau grădinița unde învață copiii, la locul de muncă.

– Poartă asupra ta o copie a ordinului de protecție, ca să îl arăți, la nevoie.

Ieșirea dintr-o relație abuzivă sau violentă nu este ușoară. Poate încă mai speri că lucrurile se vor schimba sau îți este teamă de ceea ce partenerul tău ar putea să facă în cazul în care descoperă că încerci să pleci. Oricare ar fi motivele, probabil te simți ca o prizonieră, neajutorată. Există însă soluții și vei fi ajutată. Adresează-te Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de care aparții pentru a te informa cu privire la drepturile pe care le ai atunci când ești victima unor agresiuni.

Nu ești tu vinovată de comportamentul abuziv al partenerului tău. Singurul lucru care contează este siguranța ta. Meriți să trăiești fără teamă!

Compartimentul Relaţii Publice

Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.