Poliția Locală Sfântu Gheorghe, victimă a cetățenilor
Poliția Locală din Sfântu Gheorghe s-a confruntat în luna decembrie cu neplăcuta situație de a deveni victima unuia sau mai multor cetățeni în slujba căreia s-a pus. Mai exact, în noaptea de 29 spre 30 decembrie s-a produs un incident care a intrat imediat în atenția organelor de poliție de la IPJ Covasna. O mașină din parcarea Poliției Locale a fost găsită în dimineața zilei de 30 decembrie cu cauciucurile tăiate.
Răufăcătorii, care în clipa de față nu sunt cunoscuți, au mers chiar mai departe de atât și au tăiat și cauciucurile a două autoturisme personale ale unor polițiști angajați la IPJ Covasna. Deși zvonurile în oraș circulă că nici Poliția Locală, nici polițiștii de la Poliția Judeţeană nu au căzut pentru prima dată victime ale unor astfel de gesturi din partea unor făptași necunoscuți, reprezentanții celor două instituții susțin că în trecut nu s-au mai înregistrat incidente similare.
„Noi am înaintat o plângere penală către IPJ Covasna, de competența căreia ține anchetarea și soluționarea acestui caz. Dumnealor vor face ceea ce știu că trebuie făcut și cu siguranță vor afla cine a făcut așa ceva. Noi nu avem niciun suspect, nu ne-a amenințat nimeni direct niciodată, deci nu putem ști cine ar fi putut face asta. IPJ Covasna va afla pentru că noi nu avem compartiment de cercetare penală”, ne-a spus Cristian Apostol, şef serviciu la Poliţia Locală Sfântu Gheorghe.
Răzbunare sau intimidare
Din informațiile primite de la șeful IPJ Covasna, cms. şef Ion Popa, reiese că cei doi polițiști ale căror mașini au fost „atacate” de răufăcătorii încă neidentificați lucrează la Poliția de Circulație. Prima suspiciune care se naște în mintea oricui ar fi aceea că polițiștii respectivi ar fi putut aplica amenzi contravenționale cuiva care a dorit să se răzbune sau să îi intimideze, astfel încât aceștia să devină mai rezervați când vine vorba de aplicarea de sancțiuni conform legii.
Dacă această supoziție se va confirma în urma anchetei IPJ, vom afla la momentul oportun. În orice caz, personalul IPJ însărcinat cu cercetarea cazului a strâns deja destule date care între timp au îngustat cercul de suspecți și care s-ar părea că duc direct către făptași. „Noi avem cazul în atenție și ne ocupăm de anchetă. Avem și un cerc de suspecți și un număr de dovezi relevante care în mod sigur ne vor ajuta să soluționăm acest caz”, ne-a declarat șeful IPJ, cms. şef Ion Popa.
Soluționarea anchetei într-un timp cât mai scurt ar fi un avantaj considerabil atât pentru Poliția Locală, care are rolul de a asigura paza și protecția cetățeanului și nu poate deveni victimă a acestuia, cât și pentru polițiștii care trebuie să aibă garanția că nu își pun în pericol nici viața, nici familiile, nici bunurile făcându-și datoria de a aplica sancțiunile care se impun în funcție de situațiile contravenționale întâlnite.