ACTUALITATE 28 noiembrie 2023

Poliția Locală Sfântu Gheorghe: Amenzile pentru parcarea neregulamentară au crescut semnificativ față de anul trecut

de Covasna Media | 1198 vizualizări

Numărul amenzilor aplicate de Biroul Circulație al Poliției Locale Sfântu Gheorghe, pentru oprirea sau staționarea neregulamentară a autoturismelor pe raza municipiului, a crescut semnificativ comparativ cu anul trecut. Dacă în 2022 au fost aplicate 181 de sancțiuni contravenționale, dintre care 114 avertismente și 64 de amenzi în valoare totală de 19.430 lei, de la începutul acestui an polițiștii locali au aplicat 611 sancțiuni contravenționale, dintre care 293 de avertismente și 318 amenzi care totalizează 93.380 de lei.    

Legislația în domeniu a fost modificată la finalul anului trecut, corectând o decizie din 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care poliţiştii locali puteau aplica sancțiuni doar în cazul în care șoferii era prinși în timpul comiterii contravenției.

Concret, dacă până recent doar polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean puteau contacta proprietarul unui autoturism (oprirea neregulamentară, de exemplu) pentru a afla identitatea șoferului care a comis contravenția, din luna decembrie a anului trecut și polițiștii locali pot constata aceste contravenţii, putând aplica sancţiuni.

Este important de precizat că, odată cu modificarea legislației, este sancționată inclusiv necomunicarea datelor de identificare ale conducătorului auto la solicitarea poliţiei locale, amenda pentru persoanele fizice în astfel de cazuri începând la 1.305 lei, fără posibilitatea de a plăti jumătate din minim în termen de 15 zile (în cazul persoanelor juridice suma este de 3.000 lei). De cele mai multe ori, această amendă este mult mai mare decât cele aplicate pentru încălcarea regulilor de circulație.

Anul trecut, cele mai multe abateri constatate de polițiștii locali din cadrul Biroului Circulației au fost cele legate de nerespectarea indicatorului „oprirea interzisă”, fiind aplicate 97 de amenzi, în timp ce în acest an au fost constatate 207 astfel de abateri.

Pe parcursul anului trecut, 46 de șoferi au fost amendați pentru oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, în vreme ce, în acest an, numărul amenzilor aplicate pentru astfel de contravenții a ajuns la 162. În ceea ce privește oprirea voluntară în staţiile de autobuz și taxi, sau la mai puţin de 25 de metri înainte şi după acestea, în 2022 au fost aplicate 8 sancțiuni, în vreme ce de la începutul acestui an au fost aplicate 96 de amenzi. Și numărul șoferilor amendați pentru parcarea pe trecerile de pietoni a crescut, de la un caz în 2022, la 9 în acest an.

În ambii ani, cele mai multe sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor auto care au parcat neregulamentar în zona Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”, unde autoturismele blochează aproape constant accesul către Policlinică, în ciuda interdicției.

„Poliția Locală este mică, dar încercăm să îndeplinim toate sarcinile care ne intră în atribuție. În acest an am făcut multă muncă invizibilă pentru ochii cetățenilor, mai ales în timpul lucrărilor de modernizare a străzii Nicolae Iorga, când zilnic a trebuit să căutăm proprietarii mașinilor parcate acolo, în ciuda notificărilor lăsate pe parbriz prin care erau rugați să își mute autovehiculele pentru a permite finalizarea lucrărilor. Bineînțeles, asta nu a însemnat că am lăsat la o parte celelalte atribuții pe care le avem”, a declarat Hadnagy István, șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

Biroul Circulație al Poliției Locale Sfântu Gheorghe are de serviciu, de obicei, un echipaj format din două persoane. La fel cum există deficit de personal în acest domeniu și în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, și Poliția Locală are două posturi vacante.

Poliția Locală Sfântu Gheorghe

Biroul de presă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.