ACTUALITATE 24 februarie 2015

Poliţia continuă investigaţiile în cazul jafului de la Ares Security, petrecut în urmă cu aproape şase ani

de Agerpres | 831 vizualizări

Poliţiştii covăsneni continuă investigaţiile în cazul jafului petrecut în urmă cu aproape şase ani la firma de protecţie şi pază Ares Security din Sfântu Gheorghe, de unde s-au furat 270.000 de lei.

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna, comisarul-şef Ioan Popa, a declarat marţi că pentru elucidarea acestui caz şi prinderea făptaşilor au lucrat şi specialişti străini. „Urmărim în continuare cazul, nu l-am lăsat din mână”, a declarat Ioan Popa.

În urmă cu mai bine de doi ani, poliţiştii covăsneni au apelat la ajutorul FBI pentru a-i putea identifica pe autorii jafului armat, dar expertiza tehnică nu a oferit date suplimentare. La acea vreme, Ioan Popa declara că cercetările au condus la formarea unui cerc de suspecţi, însă nu există suficiente probe pentru punerea lor sub acuzare.

Jaful a avut loc pe data de 15 octombrie 2009, în jurul orei 2,00 dimineaţa, când doi bărbaţi mascaţi şi înarmaţi au atacat sediul firmei de protecţie şi pază Ares de pe strada Ciucului din Sfântu Gheorghe, de unde au furat 270.000 de lei. Cei doi atacatori care purtau cagule au cerut dispecerului de serviciu să le deschidă uşa pretextând că sunt de la Poliţie şi se află într-un control de rutină. Imediat după ce au pătruns în incintă i-au imobilizat şi legat de mâini şi de picioare pe dispecer, precum şi pe cei doi agenţi de intervenţie, iar după ce au furat cei 39 de saci cu bani au fugit cu maşina de serviciu a firmei, parcată în faţa sediului.

Banii furaţi fuseseră ridicaţi sub escortă cu o zi înainte de la o bancă din Braşov şi urmau să fie livraţi mai multor clienţi din judeţul Covasna şi din afara acestuia. Conducerea firmei nu a exclus posibilitatea unui „atac la pont”, iar anchetatorii au recunoscut că „lovitura a fost bine gândită”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
arogatip, 25 februarie 2015
Legile noastre de cacat ingreuneaza prinderea infractorilo ! Jigodiile suspecte au mai multe drepturi decat au un simplu cetatean cu calitate de victima !!!
pitagora, 25 februarie 2015
Daca dupa sase ani s-a ajuns la concluzia ca a fost atac la pont si lovitura bine gandita, inca nu-i chiar rau .Sunt elementele cheie care vor duce la prinderea faptasilor de catre politisti care inca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.