ACTUALITATE 6 decembrie 2019

Podul de titan de la Camping, tot mai aproape de finalizare

de Iulia Drăghici - Taraș | 2893 vizualizări

Autoritățile din Întorsura Buzăului visează să transforme zona într-un centru de agrement 

Podul cu inserții de titan construit peste Râul Buzău, în zona Camping din Întorsura Buzăului, este tot mai aproape de inaugurare, anunță autoritățile și constructorul. Planul este ca până în 20 decembrie să fie încheiate toate lucrările. 

După amânări succesive în ceea ce privește termenul final al lucrării, când vara s-a făcut toamnă și toamna iarnă, se pare podul cu inserții de titan din zona Camping ar putea fi dat curând în folosință. Constructorul și muncitorii pregăteau zilele trecute ultimele detalii. 

Investiția s-a ridicat la 600.000 de euro, de la Guvern, dar este o lucrare de durată, cu o garanție de 50 de ani, a spus primarul. 

S-ar părea și că lucrările realizate în zonă, respectiv asfaltarea de sub pădure, băncile, iar acum podul, dar și faptul că anual aici are loc Festivalul Ciobănașul, fac parte dintr-un plan, care ar face, ca în viitor, zona Camping să devină un complex de agrement și de petrecere a timpului liber. Primarul spune că s-au gândit chiar și să facă Râul Buzău navigabil, pentru iubitorii de sporturi nautice. 

Ideea este să facem un prag de fund, adică un zid, și apa se va colecta acolo. Astfel, o parte a Râului Buzău va putea deveni navigabilă. Ne gândim să facem aici în zonă un complex de agrement”, ne-a spus primarul Leca Băncilă miercuri, într-o vizită de lucru pe șantier. 

Mai rămâne problema stadionului, care se află în paragină din cauza unui litigiu privind proprietatea terenului, ceea ce înseamnă că, deocamdată, nu se știe ce se va întâmpla cu acesta. 

Anul viitor vor fi demarate lucrări de reconstrucție pentru un alt pod din apropiere, din zona străzii Castelului, care de asemenea a fost luat de ape, la inundațiile din iunie-iulie anul trecut. Lucrarea este prevăzută spre finanțare din bugetul local de această dată.  

Podul de la Camping a fost distrus în martie anul trecut, când s-a prăbușit sub greutatea unui autocamion care a încercat să îl traverseze, cu toate că depășea greutatea limită admisă. Ulterior, odată cu inundațiile din iunie-iulie, podul și așa fragil, a fost luat aproape în întregime de ape. Aproximativ 20 de familii locuiesc în zona parțial izolată de Râul Buzău. Acestora le-a rămas, în ultima perioadă, doar posibilitatea de a ocoli pe drumul asfaltat de sub pădure pentru a ajunge la drumul național sau în centrul orașului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.