ACTUALITATE 20 noiembrie 2009

Podul de peste Olt riscă să fie închis

de Covasna Media | 1242 vizualizări
[singlepic=604,250,250,,left]Primăria Sfântu Gheorghe ar putea închide circulaţia pe podul de la Gară, în condiţiile în care nu se vor aloca fonduri pentru reabilitarea acestuia. Primarul Antal Arpad s-a declarat nemulţumit de faptul că Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu a alocat fondurile pentru reabilitarea podului, deşi exista un plan în acest sens.

Primăria Sfântu Gheorghe ar putea închide circulaţia pe podul de la Gară, în condiţiile în care nu se vor aloca fonduri pentru reabilitarea acestuia.

Primarul Antal Arpad s-a declarat nemulţumit de faptul că Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu a alocat fondurile pentru reabilitarea podului, deşi exista un plan în acest sens.

„Avem promisiunea celor de la Drumuri Naţionale că în primăvara lui 2010 se apucă de treabă pentru reabilitarea podului de la Gară. Am cerut proiectul în acest sens, însă lucrurile se tergiversează, aşa că, dacă se va continua astfel, am putea închide acest pod”, a declarat Antal Arpad.

Primarul a arătat că podul nu prezintă siguranţă 100%, însă a precizat că el mai poate fi folosit în următoarele luni de iarnă. Antal Arpad a spus însă că este hotărât să închidă podul, dacă cei de la CNADNR nu vor lua curând măsuri concrete pentru reabilitarea acestuia.

Monica Rizea

Teme articol: Olt pod reparati
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
anonim, 23 noiembrie 2009
mai oameni buni nu fiti rai,ca asa sa vorbit si despre G.Scripcaru (primar in Brasov) si daca ai trecut pa'colo se vede ca a facut ceva,asa si cu al nostru primar. Si ca toti soferi care intampina un citeste integral
titi, 22 noiembrie 2009
draga popa corect se scrie etnie si nu ednie.pe tastatura sunt in alte randuri.ura etnica o inveti de la parinti sau la scoala?
Ion Ciobanu, 22 noiembrie 2009
Podul nu-l închizi matale, nici expert în rezistenţă nu eşti să spui că nu-i deplin sigur, domnule primar. Despre hârtia care s-a plimbat de la primărie la DRDP şi la CNADNR a "uitat" să citeste integral
crisan, 21 noiembrie 2009
O lectura placuta si interesanta gasiti pe site-ul: www.parampampam.ro
popa, 21 noiembrie 2009
Daca va uitati pe saitul primariei o sa vedeti ca bunul gospodar se mandreste cu lucrarile de moderniare a DN12 pe raza localitatilor Chilieni si Coseni sate apartinatoare municipiului Sf.-Gheorghe ca citeste integral
george, 20 noiembrie 2009
domnule primar am o ruta pentru dumneavoastra:veniti dinspre valcele,la sensu giratoriu o luati spre ilieni si de acolo o luati spre brasov. Inapoi tot pe aici.
Primar_la_Hetea, 20 noiembrie 2009
Si pe unde circulam d-le primar, zburam pe matura ?
@primar, 20 noiembrie 2009
ce primar destept avem, acum cateva zile afirma pubic ca din cunostintele lui nu exista drumuri nationale, numai sosele. acum se da lovit si ingrijorat pentru podul de care cei de la drumuri citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.