Pieton accidentat grav de un mopedist beat, în satul Ciumernic
Victima a suferit răni grave; vinovatul era sub influența băuturilor alcoolice
Un bărbat care conducea un moped a accidentat grav luni noaptea, în jurul orei 22:50, un pieton care circula pe partea carosabilă. Evenimentul rutier a avut loc în localitatea Ciumernic din Sita Buzăului.
„În urma cercetărilor s-a stabilit că un bărbat de 36 de ani care conducea un moped, a surprins și accidentat un bărbat de 68 de ani, care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă. În urma impactului pietonul a fost rănit grav și a fost transportat la un spital din Brașov, iar mopedistul s-a dezechilibrat și a căzut, suferind și el leziuni minore.
Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice.
Cercetările sunt continuate sub spectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoollice.
Polițiștii revin cu recomandările pentru participanții la trafic. Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, respectați regulile de circulație și nu conduceți dacă ați consumat alcool, pentru că nu vă puneți doar pe dumneavoastră în pericol, ci reprezentați un pericol și pentru ceilalți participanți la trafic. Pietonilor li se recomandă să evite deplasarea pe partea carosabilă pe timpul nopții, iar de la lăsarea serii este indicat ca aceștia să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, pentru a fi vizibili”, transmite IPJ Covasna.