ACTUALITATE 19 mai 2016

Piaţa ofertelor educaţionale din Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1101 vizualizări

Târgul educaţional din Piaţa centrală a oraşului Sfântu Gheorghe, aflat la prima ediţie, a fost bine primit de toată lumea: profesori, elevi şi vizitatori. În plus şi vremea a fost de partea celor nouă licee din oraş, care la iniţiativa Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, au expus publicului prezent oferta educaţională şi activităţi care de care mai interesante.

Chiar dacă liceele au specializări diferite şi activităţi variate, toţi au găsit cel puţin două puncte comune joi, în prima zi a târgului educaţional din Piaţa centrală a oraşului. Pe de o parte, toţi au apreciat iniţiativa Inspectoratului de a organiza evenimentul şi pe de altă parte, fie că vorbim de elevi sau profesori, toţi au găsit avut întemeiate de a-i invita pe elevii de clasa a VIII-a să li se alăture.

Târgul educaţional – o iniţiativă foarte apreciată

„Această iniţiativă este foarte binevenită pentru că oraşul nu prea ştie ce şcoli sunt şi ce oferă acestea. Consider că acest eveniment ar trebui organizat cel puţin de două ori pe an”, ne-a declarat o profesoară de la Liceul de Artă „Plugor Sándor”.

Un cadru didactic de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” ne-a spus că iniţiativa Inspectoratului este „foarte bună. Această premieră ne ajută să ne apropiem de tineri şi să le vorbim despre oportunităţi”.

Şi elevii s-au declarat încântaţi de ocazia de a le vorbi viitorilor colegi despre şcolile lor. „Eu cred că e bine că avem ocazia să ne prezentăm şcoala colegilor mai mici pentru că astfel o să le fie mai uşor să se decidă la ce şcoală vor să meargă”, a spus o elevă în clasa a IX-a de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”.

„Târgul educaţional mi se pare o idee foarte bună de a promova liceele pentru că ne ajută să ne decidem mai uşor asupra viitorului nostru”, a răspuns un elev de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”.

Un vizitator al târgului ne-a spus: „Mie mi se pare deosebită această iniţiativă. Ar fi bine să fie peste tot în judeţ. Din punctul meu de vedere, la acest tip de eveniment nu mai contează etnia. Aici e vorba de viitorul copiilor noştri. Cinste celor care au avut această idee”.

„Liceul meu e cel mai bun pentru că...?”

La întrebarea „de ce i-aţi invita pe tineri să vină la şcoala voastră?”, atât elevii, cât şi profesorii au oferit răspunsuri care mai de care mai interesante.

„Avem secţie de dramă, arte plastice şi muzică. La acest liceu tinerii primesc ceva în plus: o sensibilitate, o bucurie în plus. Muzica te face fericit. Aici tinerii pot învăţa să recunoască şi să asculte muzică bună, şi deja ştim că aceasta are scop terapeutic. Chiar sfătuiesc pe toată lumea să îşi lase copiii ca în clasele I – IV să cânte la instrumente”, ne-a spus un cadru didactic al Liceului de Arte „Plugor Sándor”.

O colegă a profesoarei de la „Plugor Sándor” ne-a oferit un alt răspuns pe măsură: „Consider arta un mijloc prin care putem să dezvoltăm inteligenţa copiilor, atât vizual, cât şi afectiv. Pentru mine personal muzica înseamnă un mod de a trăi şi eu recomand şcoala noastră pentru că aici copii au ocazia să înveţe foarte multe lucruri: de la instrumente muzicale, până la istoria muzicii şi viaţa compozitorilor”.

„Noi încercăm să oferim o educaţie cu inimă. Pentru noi este important ca oamenii care pleacă de la aici să aibă o meserie, fie de medic, de profesor şi orice altceva, dar în primul rând să aibă suflet”, ne-a spus un preot al Colegiului Reformat.

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” este „un liceu tehnologic cu tradiţii. Oferta noastră pentru anul viitor cuprinde cursuri de zi de comerţ, bucătar, frizer – coafor, manichiurist – pedichiurist şi cosmetică. În plus avem şi cursuri de nutriţionism, adresate în special adulţilor. Pentru elevi contează foarte mult să îşi aleagă o meserie. Trebuie să spun că noi punem foarte mult accent pe practică şi avem laboratoare de gastronomie şi un mini salon de coafură”, ne-a spus o profesoară.

Nici elevii nu s-au lăsat mai prejos şi s-au declarat mândri atât de profesorii lor, cât şi de şcoala în care învaţă.

„Noi credem că avem profesori foarte buni, care ne ajută să învăţăm foarte multe lucruri şi foarte uşor. Colegii noştri sunt creativi şi avem multe activităţi extraşcolare interesante”, a spus o elevă din clasa a X-a a liceului „Mikes Kelemen”.

Colegiul Naţional „Mihail Viteazul” este cel mai bun pentru că, potrivit unui elev al acestei instituţii, „este un liceu care are mulţi profesori buni şi îţi oferă oportunităţi pentru viitor în funcţie de profil”.

„Avem multe dotări, este un liceu foarte bun, profesorii sunt de treabă şi au multe de învăţat aici”, ne-a spus hotărât un elev din clasa a IX-a a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”.

Târgul, care este deschis şi vineri între orele 10 – 16, este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.