Petrecerea de la fabrica de bere: gafă sau truc de marketing?
Oamenii s-au călcat în picioare la aniversarea cu premii a unei fabrici din secuime
Marea petrecere de aniversare a cinci ani de la deschiderea fabricii de bere Csíki Sör din Harghita s-a transformat sâmbătă, 28 septembrie, într-un bâlci neîncăpător. Zeci de mii de oameni au venit la fabrică pentru a-și ridica premiile acordate în cadrul unui concurs organizat cu ocazia evenimentului. Deși sunt și voci care spun că s-au bucurat de ospățul din weekend, alții relatează că se bucură că au scăpat nevătămați, având în vedere că unii au plecat de acolo cu salvarea.
Fabrica Csíki Sör a lansat o serie de sticle cu sute de mii de capace câștigătoare pentru campania promoțională. Oamenii puteau să își ridice premiul în valoare de 150 de lei, sâmbătă, 28 septembrie, la sediul Csíki Sör Manufaktúra, din satul Sânsimion. Capacul câștigător le asigura accesul la eveniment și la programele acestuia, un meniu cu cârnați și șase pahare cu bere Csíki Sör.
„Se vor acorda un număr de 399.999 premii în natură a căror valoare totală va fi de 59.999.850 lei”, notează organizatorii în regulamentul campaniei promoționale.
Planurile organizatorilor au fost date peste cap încă de la începutul evenimentului. Curtea fabricii s-a umplut rapid de oamenii nerăbdători să își ridice premiile, drumul spre fabrică s-a blocat, iar parcările nu mai făceau față numărului mare de mașini care nu încetau să sosească.
Potrivit maszol.ro, din cauza fluxului mare de oameni, organizatorii ar fi transmis prin intermediul unei rețele de socializare că cei care încă nu au pornit spre eveniment, să nu bată drumul degeaba până acolo. Tot în acea postare ei le-au cerut scuze celor care nu au ajuns să își ridice premiile. Ulterior anunțul a fost șters.
„Cuvântul «gratis» a căpătat o putere de neimaginat”
Unii dintre cei prezenți la eveniment au spus că ziua de sâmbătă s-a transformat într-un infern. Dacă la început oamenii au venit pentru a petrece o zi în familie la fabrica de bere, spre final s-au mulțumit și cu faptul că au reușit să iasă nevătămați din mulțime.
„Evenimentul a fost dezastruos, neorganizat, cu oameni leșinați în mulțime. Cuvântul «gratis» a căpătat o putere de neimaginat. Se omorau pentru o porție de mâncare și bere gratis. În mijlocul mulțimii nu aveai aer. Dacă reușeai să intri în mulțime, doar prin a spune rugăciuni și prin minune puteai să ieși. Salvarea intra și ieșea cu oameni. Unii care au stat la coadă una sau două ore veneau spre noi cu mâinile ridicate din care cădeau porții de mâncare, iar dacă nu eram atenți, făceam și un duș de bere. Am intrat în curte, dar după câțiva metri ne părea rău. În fabrică am intrat cu toții. Căldură mare, măcar ne-au servit cu apă de la robinet. Deci până la urmă tot prin mulțime trebuia să ieșim și nici nu mai știu cum am ajuns teferi afară. (...) Nu am gustat din mâncare, nu am băut bere, nu am urmărit nici un program. O zi de neuitat, plină de peripeții”, ne-a spus o femeie din Sfântu Gheorghe.
Îmbulzeala a fost cauzată de faptul că toată lumea a sosit deodată, spune proprietarul fabricii de bere Lénárd András. Duminică la prânz acesta s-a adresat printr-un mesaj video în limba maghiară pe pagina de Facebook Csíki Sör tuturor celor care au avut tangențe cu evenimentul de sâmbătă. Proprietarul le-a mulțumit celor care au avut răbdare să stea la cozile interminabile și le-a cerut scuze celor care au rămas dezamăgiți. Acesta a subliniat și că în total s-au consumat peste 100.000 de pahare de bere, adică 50.000 de litri, dar și șapte tone de cârnați.
„Am fost informat de către colegii mei că neoficial au fost peste 35.000 de oameni. Adevărul este că noi nu ne așteptam la un număr atât de mare de oameni și din această cauză nu am fost pregătiți cum trebuie. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că toată lumea a avut acces în incinta fabricii, chiar dacă au avut de așteptat mai mult de o jumătate de oră. Nu i-am spus nimănui că nu are voie să intre. Am înțeles că au fost cozi peste tot. (...) Noi am presupus că va fi un eveniment mare, dar ne-au fost depășite așteptările. Oamenii nu au venit în ritmul în care ne așteptam, adică au venit foarte mulți deodată. Vreau să subliniez faptul că prin aceste evenimente noi am vrut să dăruim ceva înapoi comunității cu ocazia aniversării de cinci ani a fabricii. (...) Mulțumesc tuturor fanilor care ne au în suflet și ne susțin orice ar fi. Eu consider că evenimentul a fost un succes. Îmi pare rău pentru drumurile blocate din Harghita, pentru oamenii care s-au simțit jigniți sau nu au putut să mănânce. La anul nu vom mai repeta aceste greșeli. Suntem oameni și greșim cu toții”, a transmis Lénárd András.
Acum, după eveniment, discuțiile din spațiul public se împart între cele care afirmă că evenimentul a fost doar un instrument de marketing și, pe de altă parte, cele care definesc totul ca pe o gafă care va avea consecințe. Consumatorii vor fi cei care vor da, în final, verdictul.
Sursă foto: Maszol.ro/hirmondo.ro.