Peste 9.000 de țigări de contrabandă și aproape 6 kilograme de articole pirotehnice, descoperite într-o locuință din Sfântu Gheorghe
Oamenii legii au confiscat, vineri, în total, peste 20 kg de articole pirotehnice
Polițiștii covăsneni continuă să acționeze pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul articolelor pirotehnice și depistarea celor care nu respectă normele legale pe această linie.
Astfel, vineri, polițiștii din Stațiunea Covasna, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic o autoutilitară, iar în urma controlului efectuat asupra autovehiculului au descoperit mai multe articole pirotehnice din categoriile interzise la deținere ori utilizare de către persoanele fizice. De asemenea, la domiciliul unui tânăr de 21 de ani din oraș, au fost descoperite articole pirotehnice din categoriile 2 și 3, pe care acesta le oferea spre vânzare.
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării peste 20 kg de articole pirotehnice, respectiv, baterii de artificii cu mai multe focuri și peste 650 buc de petarde. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Și polițiștii din Sfântu Gheorghe împreună cu cei de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în urma unor activități operative desfășurate cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Pentru Acțiuni Speciale, au descoperit, la domiciliul unui bărbat de 42 de ani, 5,8 kg de articole pirotehnice din categoriile 1, 2 și 3, pe care le oferea spre vânzare, precum și 9380 fire țigarete despre care există suspiciuni că provin ori ar avea legătură cu săvârșirea unor fapte ilegale.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de comercializare a articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1, către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani și contrabandă.
Polițiștii continuă acțiunile pentru depistarea și tragerea la răspundere a celor care nu respectă prevederile legale în materia articolelor pirotehnice.