ACTUALITATE 1 februarie 2024

Peste 78.000 de autoturisme în judeţ; în medie, o maşină la două persoane

de Agerpres | 1628 vizualizări

Numărul autovehiculelor înmatriculate anul trecut în judeţul Covasna a scăzut cu aproximativ 10% faţă de cel precedent, în circulaţie existând la ora actuală peste 78.000 de autoturisme, în medie o maşină la doi adulţi.

Potrivit conducerii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna, anul trecut au fost radiate 3.002 vehicule, cu 297 mai puţine decât în 2022 şi au fost înmatriculate 5.756 de autovehicule, în scădere cu 602 faţă de anul precedent.

În circulaţie sunt 78.288 de autoturisme, dintre care 39% au o vechime de peste 20 de ani, aproximativ 49% au între 10 şi 20 de ani, în timp ce doar 3% au între doi şi cinci ani şi 1,8% au o vechime mai mică de doi ani.

„Dacă socotim că între 150-160.000 de locuitori din judeţ au vârsta de peste 18 ani, fiecare a doua persoană are un autoturism. În plus, sunt înmatriculate 30.564 de alte autovehicule, respectiv tractoare, motostivuitoare, remorci, motociclete, autospeciale, ceea ce face ca numărul total de autovehicule înmatriculate în judeţ să ajungă la 108.852”, a precizat prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan.

Cele mai multe autovehicule sunt în municipiul Sfântu Gheorghe, iar pentru a elimina din trafic maşinile vechi şi poluante, autorităţile locale au lansat în primăvara anului 2021, în premieră naţională, programul „Dăm valoare rablei tale”, care, ulterior, a fost preluat ca model de către Administraţia Fondului de Mediu pentru programul „Rabla local”.

Pentru fiecare autoturism mai vechi de zece ani predat la un centru de casare, Primăria Sfântu Gheorghe a acordat câte 3.000 de lei din bugetul local. Una dintre condiţii a fost ca autoturismul să fi fost înmatriculat în Sfântu Gheorghe şi să fi avut acelaşi proprietar timp de cel puţin 3 ani. Totodată, beneficiarii programului au trebuit să se angajeze că în următorii trei ani nu vor cumpăra o maşină mai veche de 5 ani, în caz contrar fiind obligaţi să restituie suma de 3.000 de lei încasată. Astfel, în decurs de doi ani, prin programul „Dăm valoarea rablei tale” au fost casate circa 1.200 de autoturisme vechi şi poluante, cea mai veche fiind fabricată în anul 1972.

„Programul 'Rabla Local' derulat de Ministerul Mediului a luat naştere luând ca exemplu programul 'Dăm valoarea rablei tale' iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe. Din 2021 de când a fost implementat, în cadrul acestui program a fost aprobată casarea a 1.189 de autoturisme vechi, ceea ce înseamnă tot atâtea locuri de parcare eliberate ăn Sfântu Gheorghe. (...) Cea mai veche maşină casată a fost fabricată în 1972, acum mai bine de 50 de ani, iar cea mai nouă maşină casată a fost fabricată în 2010”, au precizat reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Rad , 1 februarie 2024
ar trebui sa ne bucuram: fac vanzare la carburanti, piese, tin oamneii angajati in service-uri, etc
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.