Peste 55 de kg de materiale pirotehnice interzise, descoperite de polițiștii covăsneni
Petardele sunt interzise cu desăvârșire, reamintesc reprezentanții IPJ Covasna
În urma acțiunilor și controalelor efectuate până acum, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au confiscat 55,5 kg de articole pirotehnice din categoria celor interzise persoanelor fizice pentru deținere și comercializare, care erau oferite spre vânzare fără a fi respectate prevederile legale.
Polițiștii le reamintesc cetățenilor că, legislația în vigoare prevede în mod expres că numai articolele pirotehnice din categoria F1 pot fi deţinute şi folosite de către persoanele fizice şi numai de către persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, (exemplu: jerbe, granule scânteietoare, pocnitori cu confeti, scântei sau steluțe), fiind excluse cu desăvârșire petardele.
„Le recomandăm părinţilor să-şi supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Utilizarea articolelor pirotehnice poate genera consecinţe imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesită responsabilitate sporită în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor esenţiale de securitate.
Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii ori rănirea unor persoane”, transmite IPJ Covasna.
Foto: arhivă.