ACTUALITATE 5 februarie 2021

Peste 5.600 de vaccinări anti-COVID, în județul Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 905 vizualizări

De vineri, încep vaccinările cu serul de la Moderna 

În centrele de vaccinare împotriva noului coronavirus din județul Covasna s-au făcut până joi, 4 februarie 5.657 de vaccinări, potrivit datelor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) a județului Covasna ziarului Observatorul de Covasna. De doza de rapel au beneficiat, până la această dată, 758 de persoane. 

Directorul DSP Covasna, Ágoston László ne-a spus că vineri dimineața vor fi aduse în județ primele doze de vaccin de la compania Moderna și că următoarele vaccinări se vor face doar folosind acest ser. Cetățenii nu vor putea alege, cel puțin în perioada următoare, cu ce ser să fie inoculați, Pfizer sau Moderna, dar este sigur un aspect: și prima și a doua doză trebuie să fie de la aceeași firmă. 

Zilele ăstea se dă rapelul cu același vaccin primit prima dată, evident Pfizer, pentru că până acum nu a fost altceva, iar cei care se vaccinează acum vor primi Moderna. În funcție de cum sosesc dozele de vaccin de la diverși producători se va merge pe vaccinarea cu vaccinul din care avem stoc, având, evident, grijă, ca cine a început cu Moderna, de exemplu, să termine tot cu Moderna, adică rapelul, să nu se încurce”, ne-a spus Ágoston László. 

Până la data raportării, în județul Covasna au fost aruncate 4 fiole de vaccin Pfizer, potrivit DSP, din cauza unei defecțiuni electrice, la un frigider – adică aproximativ 20 de doze. 

În județul Covasna, vaccinarea anti-COVID a început în 4 ianuarie în centrele deschise în cadrul spitalelor din cele cinci orașe covăsnene, unde au putut fi primite persoanele care s-au încadrat în etapa I, adică personal sau lucrători în domeniul medical. Această etapă este pe cale să se încheie aici, după cum ne-a spus joi directorul DSP Covasna. 

După 18 ianuarie a început vaccinarea și în alte patru centre, dedicate persoanelor incluse în etapa a II-a, persoane de peste 65 de ani, bolnavi cronici și lucrători din domenii esențiale. Aceste centre au fost amenajate la Sfântu Gheorghe (unul în strada Daliei și un al doilea, la Batalionul 22 Vânători de Munte Cireșoaia – de care beneficiază angajați MAPN și veteranii de război), la Covasna (tot la spitalul de Cardiologie) și la Târgu Secuiesc (lângă sala Polivalentă din municipiu). 

Potrivit datelor obținute de ziarul Libertatea, furnizate de către INSP, în perioada 27 decembrie 2020– 28 ianuarie a.c., județele Ilfov și Covasna erau la coada imunizării bolnavilor cronici, cu 20,45% din totalul de vaccinări. Pe de altă parte, în același context se arăta că județul nostru era pe locul trei național ca procent de vaccinare al lucrătorilor esențiali (33,76%). Procentul de persoane peste 65 de ani vaccinate în județul Covasna în intervalul vizat era 45,80, dar poziționarea în contextul național ne arată tot în partea de jos a clasamentului. 

La nivel național, până joi, 4 februarie au fost administrate 794.795 de doze de vaccin Pfizer (începând cu 27 decembrie 2020) și 6.443 de doze Moderna (începând cu 4 februarie). 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.