Peste 400 de înscrieri la concursul de strâns capace în grădinițe și școli
Dacă pentru tine dopul PET-ului sau capacul sticlei de detergent nu au nici o valoare, află că pentru 400 de echipe ele sunt extrem de importante. Pentru că atâtea cereri de înscriere au fost înregistrate în concursul organizat de Asociația LAB Életmentő Kupakok (în traducere – Asociația Capace Salvatoare) din județul Covasna. Dopurile și capacele de plastic vor fi astfel „vânate” de participanți până pe 1 martie, când se încheie îndrăgitul concurs.
Capacele colectate pot fi lăsate la punctele de colectare curente în orice moment în timpul competiției. Acestea sunt, în Sfântu Gheorghe, la magazinul Amk din zona Gării, Brutăria Babi din Piața Centrală, iar în cartierul Simeria, Second-hand Demeter, lângă Bertis Pub. La predare, acestea trebuie să fie ambalate într-un sac rezistent și etichetat cu numele clasei sau grupei, al școlii sau al grădiniței, educatoarea, învățătoarea sau diriginta și cantitatea cântărită. Participanții sunt rugați să indice imediat prin e-mail când lasă astfel de pachete, pentru a putea fi luați în evidență.
În cazul în care nu este posibilă livrarea la punctul de colectare, în funcție de disponibilitatea voluntarilor asociației, se poate cere ajutor pentru livrare.
„Concursul de strâns capace este destinat grupelor de grădiniță și claselor școlare până în clasa a VIII-a. Înscrierea a fost până la 1 octombrie, iar concursul se termină în martie. Pe parcurs, în aceste luni, cum strâng capacele, pun etichete, cântăresc, specifică școala, clasa, educatoarea, învățătoarea sau diriginta, și cantitatea măsurată și se trimite și prin email. Capacele se pot duce la oricare punct de colectare sau, dacă este cantitate mai mare, să ne anunțe și încercăm să le preluăm cât mai repede. La ultima noastră campanie s-au strâns 11 tone. Anul acesta, am primit peste 400 de mailuri pentru înscriere în concursul nostru”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, președintele asociației, Bács Emese.
Valoarea cantității de capace măsurată trebuie trimisă prin e-mail la l.a.b.eletmentokupakok@gmail.com până la data de 1 martie, ora 00:00. Rezultatele vor fi anunțate pe 13 martie, urmate de distribuirea premiilor și a diplomelor. Primii trei câștigători vor primi cadouri și se vor acorda diplome pentru fiecare grupă și pentru fiecare clasă.
„Scopul concursului este de a ne ajuta semenii, de a da dovadă de compasiune și de spirit de echipă. Nu există premii fixe – vom oferi premiile din donații, sponsorizări, după terminarea concursului, și, dacă este nevoie, vom completa din bugetul asociației. Aceste capace de plastic pot fi colectate de la băuturi răcoritoare, apă, detergent, șampon etc.”, se arată în regulamentul de concurs transmis de organizatori.
Prin colectarea acestor materiale reciclabile, altfel ignorate și pierdute printre alte deșeuri, cei mici, și prin ei și părinții lor, contribuie la protejarea mediului înconjurător. Potrivit președintelui asociației, Bács Emese, capacele vor fi predate unei firme din Harghita, care se ocupă cu selectarea pe culori a acestor materiale plastice și tocarea lor. Materialul astfel pregătit este predat altor firme, care produc din ele fie mobilier de grădină, fie saci menajeri și altele.
Concursul se află la a VIII-a ediție. La prima ediție, în 2015, s-au înscris 14 grupe de grădiniță și 19 clase. S-au strâns atunci 780 de kilograme de dopuri. La cea mai recentă, de anul trecut, au participat 145 de grupe și 208 clase, iar „recolta” acestora a fost de 11 tone de capace de plastic. Au fost înscrise atunci echipe atât din județul Covasna, cât și din București, Harghita, Mureș, Cluj, Bihor și Maramureș.