Peste 4.900 de patrule mixte, pentru siguranța cetățenilor
Polițiștii și jandarmii au acționat împreună în peste 40 de acțiuni în primele 9 luni ale anului
Colaborarea dintre polițiștii și jandarmii covăsneni s-a concretizat în primele 9 luni ale anului curent în peste 40 de acțiuni în comun și în peste 4.900 de patrule mixte.
„Menţinerea ordinii şi siguranţei publice reprezintă ansamblul măsurilor întreprinse şi al activităţilor desfăşurate cotidian de către Poliţia Română, pentru protejarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, funcţionarea normală a instituţiilor statului, a normelor de conduită civică, regulilor de convieţuire socială, a celorlalte valori supreme, cât şi a avutului public şi privat.
Un aspect ce merită menționat și care contribuie la menținerea acestui climat de ordine și siguranță publică, îl reprezintă colaborarea cu celelalte instituții cu atribuții în acest domeniu. Inspectoratul de Poliție Județean Covasna a dezvoltat o colaborare eficientă cu jandarmeria, respectiv, cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Covasna, structurile noastre desfășurând în mod frecvent acțiuni și activități pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite”, arată un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi al județului Covasna.
Aceeași sursă mai arată că amenzile aplicate de jandarmi din ianuarie până în septembrie ajung la aproximativ 136.600 de lei.
„În primele 9 luni ale anului în curs, efectivele de jandarmi au stabilit 449 de sancţiuni contravenţionale (pentru abateri de la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi ale Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite), în valoare totală de 136.600 lei şi au constatat 74 de infracţiuni cu 64 de autori ( furturi din societăţi comerciale, loviri sau alte violenţe şi furt de material lemnos)”, transmite IJJ Covasna.