ACTUALITATE 4 aprilie 2020

Peste 390 de covăsneni au ieșit din autoizolare în ultimele 24 de ore

de Iulia Drăghici - Taraș | 1709 vizualizări

Numărul îmbolnăvirilor depistate a rămas constant 

Prefectura Covasna a informat sâmbătă că numărul real al persoanelor din județul Covasna diagnosticate cu noul coronavirus este 38, nu 37, cât s-a arătat în statistica națională. Totodată, bilanțul pe județ arată că în carantină sunt în prezent 126 de covăsneni, în vreme ce în autoizolare sunt 1.645. Numărul amenzilor a crescut la aproape 300.000 de lei.

La nivelul județului nostru, conform datelor de la Direcția de Sănătate Publică Covasna, numărul real al persoanelor infectate este, la fel cum a fost și ieri, de 38 persoane. De asemenea, în carantină instituționalizată se află 126 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a se depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 1645 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

De la ultimul comunicat, pentru că prezintă o stare de sănătate bună și au respectat recomandările autorităților, au ieșit din autoizolare 391 persoane”, arată informarea de presă de sâmbătă, 4 aprilie.

Cât despre valoarea totală a amenzilor pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, se pare că aceasta este în continuă creștere, dar nu pentru că s-au dat mai multe amenzi.

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii covăsneni au aplicat 114 de sancțiuni contravenționale unor persoane depistate că nu au respectat măsurile dispuse de autorități, valoarea totală a acestor sancțiuni fiind de 298.300 lei.

În afara sancțiunilor contravenționale aplicate, a mai fost dispusă măsura indisponibilizării/confiscării unor bunuri, în valoare de 115 lei.

Cele 114 sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației”, arată Prefectura.

Informarea de vineri a arătat că 22 de covăsneni erau în carantină, iar alte 1.983 de persoane în izolare la domiciliu. Aceeași sursă a arătat că de joi până vineri, 13 persoane, pentru că prezentau o stare de sănătate bună și au respectat recomandările autorităților, au ieșit din carantină, iar alte 521 persoane din autoizolare. 

Cât privește amenzile, raportarea de vineri arăta un total de peste 205.000 de lei pentru 153 de sancțiuni contravenționale. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.