Peste 28.000 de lei, suma amenzilor de prevenire COVID aplicate la final de săptămână
Pe fondul creșterii numărului de cazuri de Covid 19, precum și a prevederilor legale în vigoare instituite pe raza județului Covasna, polițiștii din cadrul I.P.J. Covasna și Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna, alături de polițiștii local, continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile legale privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, pe parcursul sfârșitului de săptămână, polițiștii din cadrul inspectoratului împreună cu polițiștii locali, au desfățurat activități prin care a fost verificat modul în care sunt respectate măsurile de izolare/carantinare în unități spitalicești, la domiciliu sau în locația declarată, modul în care societățile comerciale și persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele de igienă, de protecție individuală și distanțare socială.
Pe parcursul sfârșitului de săptămănă au fost verificate 122 de obiective, printre care restaurante, terase, precum și parcuri sau locuri de joacă.
Au fost verificate în total 2 506 de persoane și 93 de socități comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor, forțele de ordine verificând modul de respectare al prevederilor legale în 72 de mijloace de transport în comun.
De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna continuă activitățiile de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în stațiile C.F precum și pe trenurile de pasageri ce tranzitează județul.
În urma acțiunilor desfășurate în perioada 23 – 25 octombrie a.c. au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 28 750 de lei.
Sursa: COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE AL IPJ COVASNA.
Sursa foto: arhivă.