ACTUALITATE 13 mai 2022

Peste 20 de UAT-uri din județul Covasna primesc, în total, aproape 3,2 milioane de lei pentru lucrări de cadastru și carte funciară

de Iulia Drăghici - Taraș | 1206 vizualizări

Aproape 3,2 milioane de lei vor ajunge anul acesta la peste 20 de primării din județul Covasna pentru înscrierea proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară, informează Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Covasna. 

Instituția a încheiat contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 22 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din cele 30 eligibile. 

Suma totală alocată pentru înscrierea proprietăților din județul Covasna în evidențele de cadastru și carte funciară, în anul 2022, este de 3.198.302 de lei. Lucrările de cadastru general se desfășoară în cadrul celei de-a opta etape de finanțare a Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Deschiderea cărților funciare este gratuită pentru cetățeni, fondurile necesare fiind asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin OCPI Covasna”, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției Observatorul de Covasna. 

Localitățile județului care primesc fonduri sunt Aita Mare (160.000 de lei), Arcuș (160.000 de lei), Baraolt (160.000 de lei), Belin (152.840 de lei), Bodoc (160.000 de lei), Brăduț (50.000 de lei), Brateș (160.000 de lei), Chichiș (160.000 de lei), Covasna (160.000 de lei), Dobârlău (160.000 de lei), Estelnic (134.946 de lei),  Ghelința (160.000 de lei),  Ilieni (160.000 de lei), Întorsura Buzăului (160.000 de lei), Lemnia (160.000 de lei), Poian (134.946 de lei), Sfântu Gheorghe (160.000 de lei), Sita Buzăului (160.000 de lei), Târgu Secuiesc (160.000 de lei), Vâlcele (75.570 de lei), Valea Mare (90.000 de lei) și Zăbala (160.000 de lei). 

Pentru a beneficia de aceste fonduri, UAT-urile care au semnat contracte de finanțare cu OCPI Covasna trebuie să găsească prestatori până la data de 21 iunie a.c..

ANCPI va efectua plățile către primării după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate.

În anul 2022, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei pentru înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. 

În prezent, din totalul de 45 UAT-uri din județul Covasna, în 32 localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale”, se mai arată în comunicatul de presă trimis de OCPI. 

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020 – aproximativ 313 milioane de euro, dar și din bugetul local al primăriilor, mai transmit autoritățile în domeniu. 

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe site-ul ANCPI, www.ancpi.ro

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.