Peste 2.400 de teste COVID prelucrate la Sfântu Gheorghe
Din cele 3.270 de teste COVID cu probe prelevate din județul Covasna, peste 2.400 au fost prelucrate la Sfântu Gheorghe, în singurul centru acreditat de Ministerul Sănătății din județ, restul fiind trimise spre analiză în centre din București, Brașov sau Miercurea Ciuc.
„Până la această dată, în laboratorul clinicii Pro-Vitam s-au prelucrat peste 2.400 de teste pentru depistarea noului coronavirus, 75% fiind efectuate la cererea unităților sanitare publice și private.
Laboratorul de biologie moleculară este dotat cu două aparate de testare RT-PCR, putând efectua 100 de teste/zi. În caz de necesitate, această capacitate de 100 de teste pe zi poate fi și dublată dacă este nevoie, pentru că personalul este dispus să lucreze suplimentar astfel încât să acopere toate cerințele”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni redacției Observatorul de Covasna.
Testarea va continua, spun reprezentanții clinicii, și în perioada următoare. Pot solicita testări și persoanele fizice, dar și firmele care se pregătesc să repornească activitățile după 15 mai. Prețul unui test pentru o persoană este 350 de lei.
„Considerăm că testarea pe o scară cât mai largă a populației, combinat cu metodele de distanțare socială, va fi cea mai bună strategie de a ține numărul de îmbolnăviri noi la minim. Astfel, după încetarea stării de urgență, vom sprijini acest efort cu oferte de testări a unor grupe cu risc ridicat de contactare a bolii (personal medical, cămine de bătrâni, locuri de muncă unde sunt multe contacte între angajați sau cu populație), în funcție de capacitatea liberă a laboratorului”, a declarat cercetătorul științific şi șeful laboratorului de analize medicale, dr. Fejér Szilárd.
„În aceste vremuri fără precedent privind sănătatea publică, fiecare spital – centru medical - operator economic trebuie să contribuie la prevenirea răspândirii rapide a bolii COVID-19”, mai transmite clinica din Sfântu Gheorghe.
Laboratorul Pro-Vitam este acreditat de Ministerul Sănătății pentru efectuarea de testări Real Time - PCR pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, fiind singurul laborator din județul Covasna participant în Programul Național de Prevenire a Bolilor Transmisibile, se mai arată în comunicatul de presă.
„Laboratorul medical și de cercetare Pro-Vitam se deosebește în primul rând prin activitățile de cercetare recunoscute pe plan internațional. Echipa medicală și de cercetare care efectuează testarea și diagnosticarea este condusă de dr. Fejér Szilárd, cercetător ştiinţific şi şeful laboratorului de analize medicale. Membrii echipei dețin doctorate din universități de prestigiu: University of Cambridge (Marea Britanie), University of Warwick (Marea Britanie), University of Szeged (Ungaria). Rezultatele activităților de cercetare sunt publicate în reviste de specialitate internaționale de mare prestigiu. Scopul pe termen lung al organizației este să devină un centru de cercetare cu renume în România și în străinătate”, mai arată aceeași sursă.
Cei care doresc să se programeze pentru testare COVID în perioada următoare trebuie să sune la unul din numerele de telefon: 0267/312.919 sau 0728114900.
Până acum, testele făcute în județul Covasna reprezintă mai puțin de 1,3% din totalul celor prelucrate la nivel național.