Peste 160 de clădiri publice, fără autorizaţii de securitate la incendiu; printre acestea, şcoli şi biserici
Peste 160 de clădiri publice din judeţul Covasna nu au autorizaţie de securitate la incendiu, printre acestea numărându-se câteva şcoli, biserici, unităţi de cazare turistică, unităţi medicale şi de alimentaţie publică, relevă un raport al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, dat miercuri publicităţii.
Potrivit sursei citate, 60 dintre cele 162 de clădiri identificate aparţin unor unităţi de învăţământ. Pe listă se mai află zece lăcaşuri de cult, 24 de unităţi de comerţ şi alimentaţie publică, 25 de producţie, 3 unităţi de îngrijire a sănătăţii, 20 de unităţi de primire turistică, 5 de cultură şi o sală de sport.
Reprezentanţii ISU Covasna au menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul trecut instituţia a primit 53 de solicitări pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, dintre care 17 din partea unor instituţii de învăţământ, iar în urma analizării acestora, au fost respinse 37, printre care 13 ale unor unităţi şcolare.
Aceştia au mai amintit că Legea 28 din 15 ianuarie 2018, care completează Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, intrată în vigoare pe 21 ianuarie a.c, prevede obligativitatea ca spaţiile publice din categoria comerţ, cultură şi turism care nu deţin autorizaţie de securitate de incendiu, şi anume, baruri, cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, magazine, teatre, cinematografe, săli polivalente, hoteluri, pensiuni, cabane şi camere de închiriat în regim hotelier etc., să anunţe acest lucru prin afişarea în loc vizibil a unui panou.
Potrivit legii, textul „Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu“ trebuie scris cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 centimetri, de culoare roşie, pe fundal alb, iar nerespectarea acestor prevederi poate fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 2.500 şi 5.000 de lei.