Peste 100 de tineri, pe listele UDMR la alegerile locale
Peste o sută de tineri din judeţul Covasna vor candida la alegerile locale din acest an pe listele UDMR în baza unui acord încheiat cu Asociaţia tinerilor maghiari (HARIT).
Preşedintele organizaţiei, Robert Gruman, a declarat că obiectul HARIT este de a avea cel puţin un consilier local în fiecare localitate din judeţ care să lupte pentru proiectele şi interesele tinerilor.
„Nu suntem convinşi că toţi cei 100 de tineri propuşi de noi vor fi aleşi consilieri locali, dar 99% că în fiecare comună vom avea câte unul care să ne reprezinte”, a declarat Gruman.
Acesta a mai spus că viitorii candidaţi propuşi de HARIT au aproape toţi studii universitare şi dorinţa de a se implica în viaţa comunităţilor locale, iar mulţi dintre ei au activat ca voluntari în cadrul unor organizaţii nonguvernamentale.
„Tocmai am încheiat o caravană prin patru oraşe din judeţ – Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna şi Baraolt – prin intermediul căreia am dorit să ne prezentăm comunităţilor locale, iar reacţiile au fost pozitive. Oamenii au apreciat că tinerii sunt deschişi să intre în politică, dar şi faptul că UDMR ne-a primit pe listele sale”, a mai spus Gruman Robert.
Acesta a ţinut să menţioneze că tinerii au găsit mai multă deschidere din partea UDMR Covasna după alegerile din 2008, când s-a produs o schimbare de mentalitate odată cu schimbarea liderilor acestei formaţiuni.