Peste 100 de persoane vaccinate anti-COVID și la Centrul din Târgu Secuiesc
Vaccinarea anti-COVID continuă și în județul Covasna, precum și la nivelul întregii țări. La Centrul din Târgu Secuiesc, amenajat în spatele Sălii Polivalente Kicsid Gábor, au fost vaccinate până miercuri dimineața 110 persoane în etapa a II-a, anunță autoritățile locale.
„Luni a început vaccinarea persoanelor în Târgu Secuiesc, până acum 110 persoane au fost vaccinate. Centrul de vaccinare a fost amenajat în spatele Sălii Polivalente Kicsid Gábor, este indicat prin semne și săgeți roșii. În etapa a doua va primi vaccinul populația cu grad ridicat de risc (adulți cu vârsta peste 65 de ani; persoanele aflate în evidență cu boli cronice) și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale.
Centrul de vaccinare din Târgu Secuiesc poate vaccina 60 de persoane pe zi, pe baza unei programări. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani pot solicita programare de la medicul lor de familie, iar înregistrarea persoanelor care aparțin unei instituții sau grupuri care desfășoară activități în domenii-cheie trebuie rezolvat de instituția/grupa respectivă”, se arată într-o informare publicată miercuri pe pagina de Facebook a primăriei Târgu Secuiesc.
Acesta este unul dintre cele trei centre amenajate în județul Covasna deschise începând de luni pentru vaccinarea din etapa a II-a. Celelalte două sunt la Sfântu Gheorghe și Covasna. În același timp funcționează și centrele amenajate la nivelul spitalelor, care deservesc persoanele care se încadrează în etapa I, dar este și un centru unde se vaccinează doar militarii.
Primăria Sfântu Gheorghe a anunțat luni că peste 900 de persoane s-au programat pentru vaccinare la Centrul din strada Daliei nr. 1. Totodată, autoritățile de aici au precizat că începând de marți, 19 ianuarie, o echipă mobilă a început vaccinarea beneficiarilor instituțiilor sociale care doresc imunizarea.
Datele oficiale de la nivel național arată și că începând din 27 decembrie 2020 până marți, 19 ianuarie a.c., s-au administrat 270.046 de doze de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech la un număr de 267.424 persoane din care 264.802 persoane au fost vaccinate cu o doză și 2.622 persoane vaccinate cu două doze.
Sursa foto: Facebook/ Kézdivásárhely Önkormányzata/Primăria Târgu Secuiesc.