Interviu cu psihologul Consuela Banciu 

Psihologul Consuela Banciu din Sf. Gheorghe a lansat luni, 21 martie, prima sa carte „Psihopatul din viața mea”, care nu numai că a atras în foaierul Teatrului „Andrei Mureșanu”, la evenimentul de lansare, un număr foarte mare de persoane, dar în doar câteva zile, fără prea multă promovare, a și fost cumpărată de aproape 3000 de persoane. Altfel spus, nici n-a fost tipărit bine primul tiraj, că s-a și epuizat. 

Este o stare de fapt care nu conduce decât la concluzia că subiectul abordat în carte este unul de mare interes. Mulți oameni trăiesc în relații toxice, disfuncționale, din care urmăresc să se salveze, dar nu știu cum să o facă. Alții nici măcar nu știu că ceea ce trăiesc este mult prea departe de realitate ca să fie acceptat. Indiferent de situația în care se află, toți au nevoie de informațiile din această carte, motiv pentru care am stat de vorbă cu Consuela Banciu pe marginea acesteia, pentru a face cunoscute cât mai multe date despre ce o face atât de utilă și de importantă pentru semenii noștri. 

M.C.D.: Le-am vorbit oamenilor despre cartea aceasta ca despre cartea anului în Covasna, pentru că știu cât este de utilă. Din punctul meu de vedere, nu ar fi deloc exagerat să o considerăm cartea anului la nivel național și asta pentru că nu știu să se fi publicat foarte multe cărți pe tema abordată de tine. Crezi că este o exagerare sau cartea chiar merită să ajungă la cât mai mulți oameni? 

C.B.: Pe această temă există două cărți scrise de scriitoarea Claudia Moscovici, cea care a realizat prefața cărții mele. Este vorba despre „Seducătorul” și  „Legături periculoase. Cum să recunoști un psihopat și să scapi din mrejele lui”. Și în opinia mea, cartea mea de debut este utilă, mai cu seamă pentru că se află în zona de self awareness și de conștientizare a sănătății mintale și emoționale. Este o invitație la introspecție și un îndemn către dezvoltare personală. Oferă totodată informații foarte utile, despre personalități disfuncționale, dezadaptative, la care oamenii nu se prea gândesc și despre care nu știu prea multe.  

M.C.D.: Am observat că, la evenimentul de lansare, au fost și persoane care și-au dorit să facă neapărat asocierea între viața ta personală, între povestea trăită de tine și carte. Poți aduce câteva lămuriri în această privință? Cât este ficțiune și cât este realitate în povestea aceasta?

C.B.: Știu că se face această asociere, e normală curiozitatea în acest sens a cititorului, mai ales pentru că este scrisă la persoana întâi. Și mai este și acea întrebare repetitivă „Tu ești?”. Cartea este inspirată dintr-o experiență personală din trecutul meu, însă povestea din carte e diferită, cu elemente transformate și adăugate, deci mare parte este ficțiune. În plus, conține și informații de ordin psihologic. Pentru că intenția mea a fost să conturez prin exemple cât mai concludente, pentru cei care se identifică cu personajele principale, portretul unei personalități disfuncționale și a victimei, ca părți dintr-o relație toxică. Cred că nu este atât de importantă povestea în sine neapărat, cât ceea ce sugerează cartea. Introspecție, reflecție, autocunoaștere și indiciile pentru o recunoaștere timpurie a unei relații disfuncționale, toxice.

M.C.D.: Filmele au făcut ca, de-a lungul timpului, oamenii să vadă în psihopat un personaj agresiv și sângeros, capabil de crime propriu-zise. Cât de corectă este această percepție? Cum este psihopatul, de fapt, și unde îl întâlnim?

C.B.: Una din intențiile mele în timp ce scriam cartea a fost și aceea de a da la o parte niște mituri din mentalul colectiv, printre care, primul este acela că psihopatul nu neapărat este și criminal. Latura sadică poate să fie o componentă sau nu. Partea emoțională este cea care nu funcționează la psihopat. Însă sunt afectate toate planurile de funcționare, cel afectiv, comportamental, social. Sunt incapabili de emoții autentice. Cazurile de psihopați care ajung la crime sunt rare. Psihopatul, de fapt, este în aparență un om ca oricare altul. Nu are sânge în colțul gurii, nu este nebun și este în contact permanent cu realitatea, deci conștient de faptele sale. Cel mai adesea este extrem de amabil, șarmant, cuceritor, gata să ajute, inteligent, însă toate astea doar aparent și la început, atunci când faci cunoștință cu el, ca să-ți intre în grații, acolo unde are un interes. El oferă foarte mult la început, pentru ca mai apoi să ceară foarte mult. Poartă o mască a normalității. Are o imagine grandioasă de sine. Emoțiile de cele mai multe ori sunt false. Este manipulator, critică, devalorizează, se comportă diferit în funcție de persoana cu care are de-a face, toate astea pentru a-și alimenta imaginea de sine grandioasă. Are tendința de a face din țânțar armăsar, crede că ceilalți au ceva cu el, are tendința de a domina, partea emoțională avariată nu le permite să simtă și răul pe care-l fac semenilor. Își caută scuze pentru comportamentul nesăbuit dând vina mereu pe alții, inoculând astfel sentimentul vinovăției și foarte rar învață din greșelile lor. O caracteristică este lipsa conștiinței. Prin urmare, psihopații nu au remușcări pentru faptele lor, nu simt vină, nu au frică, rușine. Psihopatul se înconjoară de oameni care să-l valideze, din cauza imaginii distorsionate de sine. Psihopații se întâlnesc în toate categoriile sociale, indiferent de gen, dar mai cu seamă în pozițiile de conducere, pentru că au o nevoie patologică de a conduce și a controla, sunt dependenți de putere. Dar fără un suport din partea celorlalți devin dezorientați. Acesta e momentul în care agresivitatea și impulsivitatea lor se dezlănțuie. Psihopatul nu este bolnav psihic, căci psihopatia nu este o boală. Există psihopați funcționali, nu doar intensități patologice, ei pot fi manageri de succes, lideri politici, chirurgi, avocați. Impulsivitatea și capacitatea de a-și asuma riscuri le aduce beneficii, nu au ezitări emoționale, sunt ancorați doar în prezent. Termenul de psihopatie este,  de fapt, o umbrelă, depinde de natura tulburării. Trăsăturile accentuate pot apărea în orice tip de personalitate, indiferent dacă e personalitate dependentă, evitantă sau narcisistă, histrionică, borderline și antisocială. Un individ poate avea elemente accentuate sau poate să sufere de o tulburare din spectrul antisocial. Nu există o definiție clară. Caracteristica principală a psihopatului este lipsa empatiei, a valorilor esențiale și o conștiință mult diminuată. Pentru psihopatul disfuncțional, oamenii sunt precum o mașină pe care o cumpără și care e ultimul răcnet sau telefonul pe care îl are sau hainele de pe el. El este periculos pentru cei care la rândul lor au nevoie de validare. Atunci când vorbim de personalitatea psihopată, este important să vorbim de funcționalitatea sau disfuncționalitatea lui. Pentru că există tulburări de personalitate care pot fi numite psihopatii, dar care sunt înalt funcționale. Și atunci, nu reprezintă neapărat un pericol pentru ceilalți. Funcționalitatea se pierde în momentul în care, din punct de vedere cognitiv, comportamental și emoțional începe să aibă valori dezadaptative raportate la realitatea din jurul lui. Adică, de exemplu: este egoist, nu ține cont de emoțiile celuilalt, crede foarte tare doar în convingerile lui, devine convingător pentru ceilalți, dar de cele mai multe ori acestea sunt distorsionate. Comportamental, este manipulativ fără să țină cont de emoțiile celorlalți. Personalitatea psihopată dezadaptativă este atunci când personalitatea își pierde toate funcțiile.

M.C.D.: Care este profilul persoanei care poate cădea pradă unui psihopat și ce se poate face pentru a evita capcanele pe care acesta le întinde?

C.B.: S-a constatat faptul că persoanele cu un anumit profil de personalitate tind să devină victime ale unui psihopat. Dacă nu există un cârlig în cineva, nu-l poate atrage pe psihopat. Persoane cu grad de empatie ridicat, pentru că psihopatul se victimizează pentru a câștiga încredere, persoane cu stimă și încredere de sine scăzute, pentru că psihopatul validează și vine exact pe nevoia lor, persoane care se află într-un context vulnerabil din viața lor, de exemplu au fost mult timp devalorizate, submisive. În general, victimelor le lipsește validarea. Și psihopatul, la început, te ridică foarte mult pentru ca mai apoi să te coboare. 

Răspunsul la ce poate face victima pentru a evita capcanele este dezvoltarea personală, interesul continuu în direcția sănătății mintale și emoționale. Pentru a descoperi registrul personal, mecanismele, și a le schimba. Este important să fim atenți la ce anume ne atrage pe noi un individ ca acesta. Ce anume ne lipsește, de simțim nevoia să fim validați de un astfel de om. O igienă a sănătății emoționale este vitală. Interesul către zona aceasta a cultivării sănătății emoționale este destul de scăzută, mulți oameni nu-și cunosc încă emoțiile, iar dacă le cunosc, nu știu să le gestioneze, nu știu de unde vin acestea.

M.C.D.: Odată prinsă în mrejele unui psihopat, ce șanse mai are victima să se salveze?

C.B.: Din nou, este vorba de conștientizare. Dacă ești dezvoltat în această direcție a sănătății emoționale, îți cunoști granițele personale, drepturile, știi ce nu permiți celuilalt. Și te poți salva. Iar în cazul în care nu ai mers pe acest drum al dezvoltării personale, dar simți că ești într-o relație care nu îți face bine, ci mai mult rău și mai știi că ai vulnerabilități, traume, răni care nu sunt închise, te îndrepți către specialist să ceri ajutor. Să descoperi ce anume din tine rezonează cu acea tipologie. 

M.C.D.: Relația cu un psihopat este traumatizantă, se mai poate vindeca o persoană care a reușit să se rupă de psihopat?

C.B.: N-aș folosi cuvântul vindecare deoarece nu vorbim de o boală, ci recuperare, iar asta se face tot prin conștientizarea faptului că te afli lângă un om nepotrivit sau chiar toxic. Există recuperare după orice traumă dacă există interes în direcția autocunoașterii. Este adevărat că drumul nu e tocmai ușor și nici scurt, sunt de spart tipare, sunt triggere care se pot activa pe parcurs și în relații viitoare, însă cu o cunoaștere de sine, prin dezvoltare personală, poți recunoaște ce anume se petrece cu tine și ce poți face.

M.C.D.: Știm că psihopații sunt peste tot printre noi, la birou, în familie, la școală, oriunde. Ce comportament este indicat să abordăm pentru a le supraviețui, câtă vreme suntem obligați să trăim alături de ei?

C.B.: Trebuie să ne cunoaștem drepturile, în orice tip de relație ne-am afla, și să trasăm limite sănătoase. Pentru a nu ne lăsa manipulați, mințiți etc. Să le semnalăm ceea ce ne deranjează la comportamentul lor și să nu acceptăm. Astfel, îi putem determina, aici mă refer la personalitățile accentuate, să fie și ei atenți la atitudinea lor și, astfel, poate vor face schimbări sau chiar vor putea să-și dea seama că ceva nu e în regulă cu ei și că nu le permitem să ne încalce libertăți, drepturi, valori etc. Să fim fermi, asertivi și echilibrați.

M.C.D.: Ce poate face un părinte pentru un copil astfel, încât să-l ferească de posibilitatea de a intra vreodată în relație cu un psihopat?

C.B.: Rețetă magică nu există. Promovarea unor valori sănătoase, autocunoaștere, o sănătate emoțională timpurie. Recunoașterea emoțiilor, gestionarea lor, atenție față de propria persoană. Un atașament sănătos, sigur, creat între părinte și copil bazat pe sentimente autentice, părintele trebuie să transmită un tipar adaptativ. Însă asta presupune, firește, ca în primul rând părintele să parcurgă un proces de autocunoaștere și dezvoltare personală.

M.C.D.: Psihopatia se manifestă și la vârste mici? Ce poate face un om care descoperă că are un copil psihopat pentru a schimba a-l ajuta să se „normalizeze”?

C.B.: Putem vorbi de o tulburare de personalitate doar după ce ea este formată, adică după 18 ani. Până atunci, personalitatea este în formare. Copilul trebuie să aibă parte de iubire, de o imagine de sine sănătoasă, de atenție. Căci avem o multitudine de factori care pot conduce la tulburări de orice tip de personalitate - genetici, mediul în care se dezvoltă, experiențe de viață, istoric familial. 

M.C.D.: Dacă este atât de lipsit de emoție și nu se poate angaja sentimental în mod real într-o relație bazată pe afecțiune cu cineva, care este scopul psihopatului? De ce face ce face? 

C.B.: Depinde de natura tulburării. El nu supraviețuiește fără victime. Se înconjoară de oameni care să-l valideze și se hrănește cu sentimentele autentice ale celorlalți. Deci este periculos pentru cei care, la rândul lor, au nevoie de validare. De exemplu, un narcisic intră în competiție cu tine pentru a-și proteja imaginea de sine, pentru că știm bine că are o stimă de sine extrem de scăzută. Și își construiește o identitate aparent de neînvins, de necontestat. De aceea, când e contestat, se duce direct la atac la persoană, nu e capabil să susțină un argument în urma căruia să poată recunoaște că greșește. El e perfect, niciodată nu greșește. Orice narcisic atrage un partener cu mitul salvatorului activat, îi face rău, apoi vine și-i spune că-i pare rău și în partener se trezește dorința de a-l salva, a-l ajuta. Apoi îl abuzează, se folosește de el, îl minte și rănește. Trebuie să soarbă energie de la ceilalți pentru a supraviețui. De aceea, îi mai numim și vampiri emoționali. Emoțiile lor primare se leagă de satisfacerea pe care o resimte vizavi de dorințele sale imediate. Creează raporturi de dominare, manipulează și nu consideră că trebuie să suporte consecințele faptelor lui. Consideră chiar că acțiunile lui nefaste sunt spre binele suprem al victimei lui și o determină să creadă și ea acest lucru. Modul lor de gândire este dezadaptativ și creează confuzie, emoțiile celuilalt vor fi întoarse în cele din urmă împotriva sa.