Persoane cu dizabilități, pe motoare
Evenimentul „Cea mai frumoasă zi” a ajuns la a cincea ediție
Sub genericul „Cea mai frumoasă zi”, Fundația „Diakonia” din Sfântu Gheorghe, în colaborare cu Asociaţia culturală „László Ferenc” din Ariuşd, organizează pentru al cincilea an consecutiv un eveniment inedit pentru persoanele cu dizabilități. Acestea au posibilitatea să trăiască pe propria piele experiența unei plimbări cu motocicleta. Activitatea va avea loc duminică, 15 septembrie.
Motocicliștii și persoanele cu dizabilități își vor da întâlnire în curtea Casei Írisz. De la ora 10:00 ei vor pleca pe două roți spre Ariuşd. În comună va avea va avea loc o slujbă bisericească specială, iar apoi cei prezenți vor servi câte o porție de gulaș făcută la ceaun.
„Dragi prieteni motocicliști, voluntari, frați cu dizabilități! Suntem încântați să vă informăm că evenimentul nostru «Cea mai frumoasă zi» va fi organizat și în acest an. Călătorii aventurieri cu dizabilități din spatele motocicliștilor blânzi se îmbogățesc cu experiențe de neuitat în fiecare an prin intermediul acestui eveniment. Sensibilizarea socială este, de asemenea, un aspect important al evenimentului, deoarece contribuie la acceptarea persoanelor cu dizabilități. Vă așteptăm cu drag”, transmit organizatorii evenimentului prin intermediul paginii de Facebook.
La ediția de anul trecut au participat aproximativ 50 de motocicliști și peste 20 de persoane cu dizabilități, majoritatea din cadrul Fundației „Diakonia”. Totuși, organizatorii subliniază că orice persoană cu dizabilități care își dorește să trăiască senzații și experiențe noi poate să participe la acest eveniment.
Psihologul Olcsvári Tünde spune că această plimbare nu este așteptată doar de persoanele cu dizabilități, ci și de motocicliștii care, la rândul lor, trăiesc o experiență unică în acea zi. Ei se bucură de entuziasmul celor pentru care o astfel de escapadă reprezintă un moment unic.
„Participanții descriu evenimentul ca pe o experiență de neuitat. Sunt foarte bucuroși și se simt curajoși, să spun așa, pentru că sunt pe o motocicletă. Le place foarte mult. Au fost câțiva care deși abia ce se sfârșise evenimentul și nici nu s-au dat jos de pe motocicletă și întrebau când mai mergem iar. Dar pot să spun că experiența este la fel și în cazul motocicliștilor. Deja abia așteaptă să vină și s-au obișnuit avându-i pe ei în spate. Scopul este sensibilizarea socială și doborârea barierelor și a prejudecăților. Cel mai important totuși este ca ei să se simtă bine și să aibă o experiență fabuloasă pe două roți”, ne-a declarat Olcsvári Tünde, psihologul Casei Írisz.
Cei care doresc să participe trebuie să anunțe organizatorii la numărul de telefon 0724 000 467 sau 0733 065 375.
Evenimentul organizat de Fundației „Diakonia” din Sfântu Gheorghe, în colaborare cu Asociaţia culturală „László Ferenc” din Ariuşd este cofinanţat de Fundaţia „Heks” din Elveţia.
Sursă foto: Írisz Ház - Diakónia Sepsiszentgyörgy