Persoană plecată voluntar de la domiciliu identificată de echipele de căutare
Echipele de căutare formate pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 53 de ani din Cernat, plecat de la domiciliu, au încheiat marți cu succes misiunea. Persoana căutată a fost găsită într-o stare de sănătate bună.
La data de 19.04.2021, în jurul orei 21:00, poliţiştii au fost sesizați de către un bărbat din comuna Cernat cu privire la faptul că tatăl său de 53 ani, a plecat de la domiciliu către pădure în locul numit „Barthafalva” și nu a mai revenit.
În baza sesizării, au fost constituite echipe de cercetare compuse din polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu Secuiesc și din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Covasna, pompieri din cadrul I.S.U. Covasna, jandarmi din cadrul I.J.J. Covasna, specialiști silvici din cadrul Ocolului Silvic Privat Târgu Secuiesc, specialiști din cadrul Serviciului Public Salvamont Covasna precum și voluntari, care au desfășurat activități de căutare în zona adiacentă locului în care bărbatul a plecat.
La activitățile de căutare a participat un polițist din cadrul Serviciului Criminalistic și câinele polițist de urmă TAL.
Echipele de căutare au scotocit zona folosindu-se inclusiv de vehicule de teren șenilate, A.T.V-uri și o dronă întrucât locația în care s-au concentrat eforturile de căutare este greu accesibilă.
Din fericire astăzi în jurul orei 13:00 bărbatul a fost găsit la o distanță de 5 km față de localitatea Cernatul de Sus, în locul numit ,,Grădina Ovală” starea lui de sănătate fiind bună.
Acesta a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
Cu această ocazie dorim să le adresăm mulțumiri tuturor colegilor din cadrul M.A.I, salvamontiștilor, specialiștilor silvici și voluntarilor care în urma eforturilor depuse au reușit să îl identifice pe bărbat.
Sursa: Comunicat de presă IPJ Covasna.