Pe urmele democrației grecești: O experiență Erasmus+ de neuitat a elevilor CNMV
O echipă formată din cinci elevi și două cadre didactice de la Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe a participat, în perioada 1-7 decembrie 2024, la o nouă mobilitate Erasmus+ în Atena, Grecia.
Acest proiect este derulat în parteneriat cu școli din Croația, Polonia, Portugalia, Spania și Grecia și își propune să dezvolte competențe necesare în rândul elevilor, de la abilități lingvistice și tehnologice până la înțelegerea valorilor civice și democratice.
O incursiune în democrația antică și modernă
Elevii împreună cu profesoarele lor, Maria Băilă și Constanța Balog, au avut parte de activități educative și culturale variate, menite să le aprofundeze cunoștințele despre democrație. Dezbaterile despre migrație, educație incluzivă și toleranță au fost completate de activități artistice, cum ar fi dansurile și arta tradițională, prin care participanții și-au împărtășit identitatea națională.
Un punct culminant al săptămânii a fost dramatizarea unei scene din Antigona de Sofocle, în celebrul amfiteatru din Epidaur. Activitatea le-a oferit elevilor ocazia să reflecte asupra valorilor democrației pentru că a fost pusă în antiteză libertatea cu tirania, spun cei care au avut parte de această experiență.
Oportunități de învățare
De asemenea, elevii au participat și la sesiuni de predare și învățare alături de elevii greci. Astfel, au descoperit tradițiile și sistemul educațional local, iar cadrele didactice au avut șansa să participe la o lecție despre umanism și renaștere, concentrată pe contribuția lui Erasmus din Rotterdam.
„Întreaga săptămână a fost o oportunitate binevenită atât de învățare, cât și de împărtășire a experiențelor. Participarea la activitățile proiectului de mobilitate Erasmus+ a fost una unică, de o complexitate deosebită. Ca orice element nou ce apare în viața noastră, iată că, și această mobilitate a creat pentru elevi, pe de o parte o stare de neliniște și nerăbdare, iar pe de altă parte i-a provocat să fie mai deschiși pentru pentru a învăța, a se dezvolta și a înțelege realitățile lumii contemporane”, a spus una dintre profesoare, Maria Băilă.
Pentru participanți, fiecare zi a adus o noutate astfel aceștia au simțit că timpul este folosit cu sens.
„Timpul petrecut alături de oameni extraordinari a căpătat valențe deosebite pentru toți participanții deoarece am simțit că fiecare zi împreună a fost una cu sens, cu semnificații profunde atât pentru activitățile instructiv educative, cât și pentru cele extracurriculare”, a subliniat cea de-a doua profesoară, Constanța Balog.
Și elevii participanți ne-au spus impresiile lor
I-am rugat pe elevi să ne spună în câteva cuvinte care este impactul pe care l-a avut acest proiect asupra lor.
„Am vizitat toate monumentele importante din istoria democrației, momente în care am realizat cu adevărat toată munca și efortul necesar din spatele unui stat democratic, dar și bogăția artei și culturii grecești și influența ei asupra Europei. De asemenea, faptul că am comunicat exclusiv cu localnicii și că am trăit timp de o săptămână o viață «grecească» alături de ei a fost o experiență de neuitat”, ne-a spus Ayan Andrei Roga.
Un alt elev ne-a spus că acest proiect l-a ajutat să-și depășească frica de a vorbi în public.
„În cadrul acestui proiect, ne-am putut dezvolta aptitudinile de vorbire liberă în limba engleză, în fața a mai multor persoane. Sunt de părere că a adus un plus și în învingerea fricii de a socializa, de a te integra într-un grup de persoane, ceea ce am fost nevoiți să facem în cursul acestui program. În aceasta săptămână am vizitat Parthenonul sau Acropole, dar și fosta capitală a Greciei, Nafplio”, ne-a împărtășit Bogdan Florian Dincă.
Iată ce ne-a spus singura elevă participantă.
„Consider că acest proiect a fost extrem de util pentru a-mi dezvolta încrederea în sine și stima de sine. Am înțeles mai bine importanța istoriei și a valorilor democratice. Am legat prietenii și conexiuni cu oameni extraordinari, care m-au impresionat prin poveștile și perspectivele lor. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea, una pe care nu o voi uita niciodată”, ne-a spus și Ana Francesca Drincă.
Un alt participant ne-a spus că a înțeles mai bine privilegiile de care se bucură astăzi.
„În acest proiect am avut oportunitatea unică de a participa la o varietate de activități unde am învățat să ne dezvoltăm comunicarea și spiritul de echipă în capitala Atena. Un oraș ravisant cu o încărcătură istorică interesantă care ne-a făcut să realizăm privilegiile pe care le avem în ziua de astăzi”, a spus Christian Răzvan Paic.
Și cel de-al cincilea elev a fost uimit și de frumusețea monumentelor vizitate.
„Participarea în acest proiect a fost o experiență uimitoare pentru mine. Am avut oportunitatea de a vizita Grecia, Atena și de a învăța multe despre cultura acestei țări. Am rămas uimit de frumusețea monumentelor și este de necrezut faptul că după atâția ani, acestea încă stau în picioare. Pe lângă aceste lucruri, am avut ocazia să să observ diferențele culturale existente între participanți”, ne-a spus și Matei State.
Această mobilitate este cea de-a patra din cadrul proiectului „The New Values of Democracy in Today’s Europe”, care este finanțat de Uniunea Europeană și coordonat de Colegiul Național „Mihai Viteazul”.