ACTUALITATE Acum 1 zi, 4 ore

Patru persoane vor primi titlul „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti” din Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 546 vizualizări

Patru persoane de diferite profesii din municipiul Sfântu Gheorghe vor primi titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti”, conferit de Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga activitate profesională, culturală şi civică desfăşurată în slujba binelui public, au anunţat joi, organizatorii evenimentului.

Laureaţii din acest an sunt economistul Doina Stroe, director executiv la Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna, medicul stomatolog Gabriela Buciu, susţinător şi participant la proiectele şi manifestările societăţii civile româneşti din Sfântu Gheorghe, maistrul militar Gheorghe Druţu, epitrop la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe şi membru în Adunarea Naţională Bisericească, precum şi coregraful Ion Gheorghe, fondator al formaţiilor de dansuri populare româneşti „Opincuţa” şi „Speranţa”.

Diplomele vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 23 aprilie, la Biserica „Sfântu Gheorghe” din Deal, după săvârşirea Sfintei Liturghii Arhiereşti oficiată de PS Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei, împreună cu un sobor de preoţi, cu prilejul hramului bisericii.

Titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti” se acordă în fiecare an, în preajma sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unor persoane trecute de 60 de ani care s-au distins prin activitatea profesională, culturală şi civică şi au contribuit la bunăstarea şi afirmarea comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe.

Distincţia a fost instituită în anul 2003 de către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în paralel cu titlul „Pro Urbe” acordat de Consiliul local municipal Sfântu Gheorghe cu prilejul Zilelor oraşului, după ce consilierii de etnie maghiară au refuzat să nominalizeze şi o persoană de etnie română pentru această distincţie, gest considerat discriminatoriu de membrii comunităţii româneşti.

În volumul „Cetăţeni de onoare ai comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe şi prietenii lor de pretutindeni”, apărut în urmă cu doi ani la Editura Eurocarpatica a Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, sub semnătura dr. Ioan Lăcătuşu şi a lui Erich Mihail Broanăr, se arată că, în perioada 2003-2023, titlul de Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti a fost acordat unui număr de aproximativ180 de persoane, în timp ce Consiliul Local Sfântu Gheorghe a acordat titlul „Pro Urbe” unui număr de 14 cetăţeni de naţionalitate română.

Foto arhivă

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.