Miroase nemaipomenit pe scara mea: vecinii fac sarmale. Mâine voi simţi aroma mielului fript la cuptor, apoi va veni şi ziua cozonacului, cornuleţelor, prăjiturilor de tot felul. E Paştele catolicilor. Cu mirosurile astea care atacă direct sub centura postului (teoretic vorbind, ortodocşii ţin post...), încep să nu mă mai simt vinovat de slabă credinţă; nimeni nu rezistă în prezenţa acestei avalanşe de mirosuri capabile să mute din chilie şi-un călugăr de la Muntele Athos.

Săptămâna asta mă hrănesc cu arome catolice. Peste mai bine de o lună, vecinii mei se vor hrăni cu arome ortodoxe. Între arome nu există decât pace şi bunăînvoire. Sunt nişte arome care convieţuiesc armonios, cu atât mai mult cu cât sunt aproximativ aceleaşi. Doar ziua de luni, a doua de Paşti, diferă: e o zi specială, cu arome de rachiu de chimion turnat direct prin buzunarele costumelor sobre. O zi care îmi aminteşte de vremuri demult apuse, când ne turnam şi noi, tinerii ziarişti ortodocşi, direct în ghete de Paştele catolic. Rachiu de chimion, ce altceva?!

Paştele aromelor şi-a luat, în acest an, o păsuire de-o lună. În mod normal, aş zice că n-ar fi rău dacă Bisericile noastre s-ar pune de acord cu sărbătoarea Învierii Domnului – să fie o dată la toată lumea, logic şi raţional. Hrănindu-mă, însă, în post cu tot felul de mirosuri trăsnite parcă-mi vine să retractez: de ce să nu ne bucurăm, la urma-urmei, de două ori?! Că şi Învierea, ca şi Naşterea Domnului, sunt sărbători pentru sufletele noastre asuprite de-atâtea reguli sociale stricte. Aşa încât, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să urez tuturor oamenilor care se bucură la acest sfârşit de săptămână de Învierea Domnului „Sărbători fericite!”, sănătate şi o primăvară frumoasă.

Kellemes húsvéti ünnepeket!