ACTUALITATE 29 septembrie 2017

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna: urmărire penală pentru tentativă de omor

de Covasna Media | 1465 vizualizări

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au dispus, la data de 26.09.2017, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Gergely Cornel Dan sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor prev. de art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen.

„La data de 27 septembrie 2017, faţă de inculpatul aflat în stare de reţinere, a fost formulată propunere de arestare preventivă, Tribunalul Covasna pronunţându-se la aceeaşi dată în sensul admiterii propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna şi, în consecinţă, a dispus arestare preventivă a inculpatului Gergely Cornel Dan pe o durată de 30 de zile”, a anunțat, într-un comunicat de presă, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

În comunicat se arată că, din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că în data de 26.09.2017 în jurul orei 1530, în timp ce se aflau în faţa unui imobil de pe str.Brazilor din localitatea Breţcu, a izbucnit un conflict fizic între persoana vătămată Gerge Gyorgy şi inculpatul Gergely Cornel Dan în urma căruia inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu cuțitul în zona supra claviculară. Agresiunea a avut loc pe fondul unor neînţelegeri anterioare între familiile celor două părţi implicate.

Persoana vătămată, Gerge Gyorgy, a prezentat leziuni traumatice, respectiv plagă înjunghiată supraclaviculară cu lezare venă subclavia stângă, prin leziune fiind pusă în pericol viața persoanei vătămate.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

„Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna – Serviciul de Investigaţii Criminale.Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicat..

Ştefăniu Simona, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.