ACTUALITATE 27 august 2021

Parc şi spaţiu comunitar modern, în Cartierul Ciucului din Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 1055 vizualizări

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au demarat lucrările de amenajare a unui nou parc şi a unui spaţiu comunitar modern în cartierul Ciucului din municipiu, printr-un pachet de măsuri de regenerare a zonelor urbane ce va fi implementat cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional.

Spaţiul se află lângă Şcoala Generală „Godri Ferenc”, iar proiectul vizează, printre altele, relocarea statuilor revoluţionarilor paşoptişti Gabor Aron şi Nicolae Bălcescu şi amplasarea unei fântâni arteziene.

„Mobilier de exterior şi bănci de grădină vor fi amplasate de-a lungul noilor alei, vechiul loc de joacă va fi renovat şi extins într-un perimetru neregulat, mobilierul fiind recondiţionat şi completat cu piese noi. Parcul va fi traversat de două alei diagonale, urmărind traseul folosit si în prezent de locuitori. Restul suprafeţei, cu excepţia terenului de joacă, va fi amenajată cu gazon. O fântână arteziană va fi instalată la intersecţia aleilor şi vor fi create 15 noi locuri de parcare. Va fi instalat un sistem modern de iluminat public, cu stâlpi la cele patru colţuri ale parcului şi la intersecţiile aleilor pietonale, precum şi două corpuri de iluminat la intrarea în blocul de locuinţe care mărgineşte partea de vest a parcului. În acest scop, au fost deja instalate noi cabluri de electricitate şi de internet. Locuitorii vor avea acces gratuit la internet wireless la faţa locului”, se arată într-un comunicat de presă postat joi pe pagina de internet a Primăriei.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, lucrările de amenajare a noului parc comunitar au început în această vară şi se preconizează a se finaliza în primăvara anului viitor.

„Prin crearea parcului, municipalitatea contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale locuitorilor din cartierul Ciucului şi, în acelaşi timp, spaţiul este implicat în viaţa socială a comunităţii”, se mai arată în comunicat.

Sursa foto: Facebook/Primăria Sfântu Gheorghe

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.