ACTUALITATE 12 noiembrie 2018

Paradă a conviețuirii româno-maghiare, printre cârnați și varză

de Iulia Drăghici - Taraș | 1152 vizualizări

Cum a fost sâmbătă la a XVI-a ediție a Paradei Cârnaților și Festivalului Verzei

Cel mai longeviv concurs gastronomic cu cârnați din țară, cel mai mare mic-dejun, cea mai mare pâine cu cartofi și cârnați sau cel mai mare cârnat făcut dintr-un singur maț. Toate aceste superlative au caracterizat a XVI-a ediție a regalului culinar – Parada Cârnaților și Festivalul Verzei, derulat sâmbătă, 10 noiembrie, la Sala Sporturilor „Szabó Kati” din Sfântu Gheorghe. Formatul evenimentul a fost diferit față de anul trecut, însă entuziasmul concurenților și vizitatorilor la fel de prezent.

Dacă în urmă cu un an, centrul municipiului Sfântu Gheorghe prindea viață sub aroma ispititoare a cârnaților, anul acesta i-a revenit rândul cartierului Simeria din reședința de județ să se bucure de această atenție. Sâmbătă, în Sala Sporturilor, s-a desfășurat a XVI-a ediție a Paradei Cârnaților și Festivalului Verzei, un nou prilej de răsfăț gastronomic. La concursul de făcut cârnați s-au întrecut 38 de echipe din județ, din țară, dar și din străinătate, iar cel de făcut preparate din varză a adus în fața ceaunelor 11 echipe competitoare.

Trei recorduri apetisante

Organizatorii evenimentelor din județul Covasna ne-au obișnuit cu fel de fel de surprize, iar pe modelul „cel mai lung kürtőskalács” sau „cea mai mare pâine cu cartofi”, o nouă serie de recorduri a început să prindă viață sâmbătă, la Sfântu Gheorghe.

Festivalul a început în jurul orei 10:00 cu tăierea a trei pâini uriașe cu cartofi și câte 5 - 6 kilograme de cârnați, cu o greutate totală de 60 de kilograme, coapte de Brutăria Diószegi.

Pâinea cu coaja rumenită și crocantă a fost împărțită celor prezenți la acțiune, și totodată pusă și pe masa unde s-a desfășurat cel mai mare mic-dejun din regiune. În curtea stadionului din Sfântu Gheorghe au fost întinse mese, unde toți participanții la concursurile de făcut cârnați sau sarmale au putut gusta din omleta cu cârnați, preparată din 600 de ouă, chiar la fața locului.

La prânz, după ce s-a încheiat oficial concursul de făcut cârnați, a venit rândul îndeplinirii unui nou record. Astfel, cu grija și atenția a 5 - 6 bucătari amatori, un cârnat lung de 13,5 metri făcut dintr-un singur maț a ajuns să sfârâie pe grătarele amplasate la stadion.

Start concurs, start sărbătoare

După ce, puțin după ora 12:00, membrii juriului au dat startul concursului în aplauzele furtunoase ale participanților, sâmbătă, pe suprafața de joc a Sălii Sporturilor „Szabó Kati” din Sfântu Gheorghe s-a dezlănțuit parcă o mare petrecere, nu un concurs culinar. Marea veselie, favorizată pe alocuri și de paharele de palincă, s-a împletit cu truda adevărată și cu seriozitatea participanților pentru că, deși se zâmbea cu gura până la urechi, nimeni nu părea să ia în râs competiția, ba din contră. În consecință, mașinile de tocat și-au intrat imediat în rol, iar șorțurile albe au fost botezate cu paprika portocalie, care pe unele mâini se întindea, mândră, chiar până la cot. De altfel, frământările se desfășurau în același timp și în castroanele galbene primite de participanți de la organizatori, cât și pe frunțile concurenților care luptau cu îndârjire pentru un loc pe podium.

Pentru prima dată eu zic că a fost foarte bine. Ne-am descurcat”, ne-a spus o tânără voluntară din Asociația de Tineret ECOU.

Ne simțim foarte bine. (...) Ne-am pregătit de o săptămână și sperăm să avem un loc pe podium. Am adus niște produse de la Comandău cu fructe de pădure, ciuperci și alte produse bio. Pentru noi e foarte bine pentru că și produsele noastre o să fie cunoscute”, ne-a spus și primarul din Comandău, Kocsis Béla.  

Totodată, „Toate drumurile duc la... Stadion” părea să fie sloganul zilei de sâmbătă în reședința județului Covasna, după entuziasmul cu care pofticioșii și curioșii, veniți chiar din Brașov și din alte zone ale țării sau ale județului, au urcat dealuri până în Simeria, cartierul în care mirosea a cârnați și a bunătăți, ca într-o zi de mare sărbătoare.

Toată zarva, mirosul de usturoi, de varză murată și de carne condimentată cu te miri ce a părăsit degrabă „ringul” competiției și dincolo de ușile sălii de sport, în preajma stadionului s-a instalat aceeași bucurie. Iar cei care și-au ascultat instinctul și au ieșit din case au putut asista și la concerte ad-hoc susținute în parcarea stadionului, care au amestecat într-un „cocktail” muzical acordurile secuiești pe versurile celebrelor melodii „Ionel, Ionelule” sau „Trandafir de la Moldova”.

În concurs, experimente mai mult sau mai puțin reușite

Două ore au avut concurenții la dispoziție să prepare cârnații, care apoi au fost predați juriului. Totodată, după trei ore, participanții la Festivalul Verzei au dus în fața juriului profesionist sarmale și alte bunătăți din varză.

Ca și în ceilalți ani, acest eveniment reușește să adune mulți oameni frumoși împreună și cred cu tărie că este un lucru necesar pentru comunitatea noastră, dar nu numai.  Îmi doresc ca participanții să aibă curaj să încerce rețete inedite, însă le recomand să le testeze înainte să intre în competiție. Au un an la dispoziție să încerce fel și fel de combinații, să le deguste și abia apoi să își noteze „rețeta” pe care o consideră ei cea mai bună!  În plus, le recomand să țină cont de următoarele aspecte: tocătura de carne pentru cârnați nu trebuie să fie foarte fină. Cantitatea de grăsime la raportul de carne este foarte importantă pentru ca un cârnat să nu fie uscat. Iar mix-ul de condimente și de sare trebuie să fie de asemenea echilibrat. În acest an au fost câteva combinații îndrăznețe, însă din nefericire nu foarte reușite. De aceea spun că experimentele trebuie făcute înainte, nu în timpul competiției”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, după concurs, co-președinta juriului, chef Mădălina Santa.

Premianții ediției a XVI-a

Conform regulamentului, echipele au fost evaluate pe mai multe categorii.

Astfel, după ce juriul a gustat și degustat, s-a stabilit că Organizația Femeilor din Ojdula merită să primească marele premiu al concursului. Echipa a participat pentru prima oară la acest concurs, iar inovația care le-a adus marele premiu este ienupărul măcinat.

Totodată, la categoria firme, premiul I a fost câștigat de echipa feminină GYU-SIC, premiul II a revenit echipei Négyesfogat, iar premiul III a fost atribuit echipei masculine GYU-SIC.

La categoria autorități locale și instituții, pe locul I s-a clasat comuna Cernat, locul II i-a revenit echipei Comandăului, pentru cârnații aromați cu nucșoară, sămânță de muștar, boia de ardei iute și condimente tradiționale, iar pe locul III a terminat echipa Covasna-Csenger.

La categoria ONG-uri, premiul I i-a revenit Ordinului Cavaleresc al Preparatorilor în aer liber din Surcea, pe locul II s-a clasat clubul Sepsi OSK, iar premiul III a fost câștigat de Organizația Femeilor din Catalina.

Dintre echipele de peste hotare, pe locul I s-a clasat echipa autorităților locale din județul Békés, pe locul II a terminat echipa nr. 1 a Clubului Csabai Kolbász din Békéscsaba, iar pe locul III s-a situat echipa nr. 2 a Clubului Csabai Kolbász din Békéscsaba.

„La concursul de gătit sarmale s-au înscris 11 echipe, care la rândul lor au venit și ele cu tot felul de surprize: pe lângă sarmale în foi de viță, s-a făcut și o turtă de sarmale. Cea mai bună mâncare s-a dovedit a fi cea a echipei Cserniped, pe locul doi s-a clasat echipa Sepsinagyik, cu sarmalele preparate pe baza unei rețete a la ceangăi din Ghimeș, iar locul trei a revenit echipei Clubului Pensionarilor „Speranța”, echipă care participă în mod regulat la eveniment doar pentru experiența în sine și pentru bucuria de a se întâlni”, au transmis organizatorii după încheierea evenimentului.

Gastronomia locală, promovată în restaurante faimoase

Pe lângă componenta ludică, evenimentul vine și cu oportunități adevărate pentru cei care își doresc să își împărtășească secretele din bucătărie, iar asta datorită juraților aduși în concurs, personalități apreciate la nivel național și internațional.

„Din punctul meu de vedere ca bucătar, care caută producători locali pentru a le introduce preparatele în restaurante, acest eveniment ne ajută să îi descoperim și să ne ajutăm reciproc să dezvoltăm gastronomia secuiască, dar și românească în același timp. Mă bucură entuziasmul oamenilor de a găti preparate deosebite, unele după rețete vechi de familie și mi-aș dori ca pe viitor să împărtășească cu noi, bucătarii, aceste rețete pentru a putea duce tradiția mai departe. Cu această ocazie aș dori să comunic dorința mea a de aduna aceste rețete și de a le face vedete în România, iar cei care sunt dornici să contribuie la proiectul meu pot să mă contacteze oricând. Și sper ca anul viitor să avem participanți din mai multe zone ale țării pentru a face schimb de rețete, tradiții și același entuziasm culinar”, ne-a mai spus Mădălina Santa.

Perfecțiunea nu există, nici măcar la cârnați și sarmale

Organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură nu e treabă ușoară, știm acest lucru, iar cele câteva „scăpări” de la Parada Cârnaților au fost taxate de vizitatorii care și-au spus, fără rezerve, punctul de vedere. Printre aspectele care i-au nemulțumit pe unii curioși s-au regăsit statul la cozi la punctele de alimentație publică, prețurile mari la preparatele vândute aici, dar și faptul că standurile participanților amplasate în sala sporturilor au putut fi admirate de vizitatori doar de la distanță, din tribune.

În ceea ce privește ultimul aspect, organizatorii au punctat în repetate rânduri, chiar și în deschiderea evenimentului, că măsura a fost adoptată din motive de siguranță în vederea prevenirii răspândirii cumplitei boli care a cuprins România, pesta porcină africană. Din același motiv, nimeni nu a putut aduce carne sau preparate din carne la concurs, iar materia primă pentru competiție a fost pusă la dispoziție doar de organizatori.

Planuri pentru edițiile viitoare – eveniment de talie europeană

Organizatorii celei de-a XVI-a ediții a Paradei Cârnaților și Festivalului Verzei au fost Consiliul Județean Covasna, Asociația Pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna, Asociația Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV), Asociația Unităților de Alimentație Publică Sfântu Gheorghe (SVESZ) și Asociația Intercomunitară AgroSIC.

Vajda Lajos, unul dintre reprezentanții ASIMCOV, inițiatorul evenimentului încă de acum 16 ani, a declarat sâmbătă, pentru Observatorul de Covasna, că evenimentul în sine este mai mult decât un concurs culinar, o adevărată platformă de creare a rețelelor sociale. În același context, acesta a mai precizat că există în vedere un plan de a extinde concursul astfel încât să vină la Sfântu Gheorghe echipe din toate zonele țării, dar și Europa, care au în tradițiile lor culinare prepararea de cârnați.

„De-a lungul anilor am încercat să creăm niște rețele. (...) Aici se formează niște prietenii. Chiar acum discutam cu prietenii din Ungaria că în regiunea Dunării prepararea cârnaților este prezentă la popoare, în viața familiilor. Ce ar însemna să gândim un proiect amplu și să atragem toate organizațiile care fac evenimente unde la bază este cârnatul, prepararea cârnatului? Sunt și în România în multe zone (astfel de competiții − n. red.), dar a noastră este cea mai veche. La nivelul României noi am organizat pentru prima dată și 16 ani este o perioadă foarte lungă. Ar trebui să identificăm acele localități din România și bineînțeles și din țările europene și poate, anul viitor sau peste doi ani vom face niște evenimente unde prepararea cârnaților să fie baza. (...) Deci dincolo de a ne simți foarte bine, astfel putem să creăm aceste rețele internaționale”, ne-a spus Vajda Lajos.

Până să aflăm ce și cum va fi în anii viitori, știm cum a fost anul acesta: evenimentul Parada Cârnaților și Festivalul Verzei s-a transformat, din nou, într-o frumoasă Paradă a conviețuirii interetnice, un Festival al prieteniei româno-maghiare.  

 Iulia Drăghici/Daniela Luca

Foto: Kocsis B. Janos

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.