De când am dobândit dreptul de a merge la vot, cred că am ratat un singur scrutin. Era vorba tot de Alegeri Europarlamentare și pe lângă comoditate, m-a reținut să merg la vot ideea că oricum părerea mea nu contează și că sunt prea mică să îmi dau cu părerea. Rețin și că mult timp după aceea am simțit că am pierdut ceva important. Mi s-a confirmat la ceva timp după aceea, când am vizitat instituțiile europene de la Bruxelles, că într-adevăr, am lăsat să îmi scape o șansă.

Am fost, în ultimul an de facultate, într-o vizită de studii în „capitala” Uniunii Europene, la Bruxelles. Am câștigat șansa aceasta în urma unui concurs adresat tinerilor jurnaliști. Sunt conștientă și acum că a fost mai degrabă o chestiune de noroc și de inspirație, dar de care cu siguranță aveam nevoie. Au trecut ceva ani de atunci, vreo 5, dar și acum țin minte doar că am avut un program încărcat, pus la punct și interesant. Activitățile au venit cu multe experiențe și o parte dintre acestea chiar m-au marcat pentru totdeauna. Îmi amintesc și acum una dintre ele și mi-a venit imediat în minte când mi-am dat seama că se apropie, din nou, Alegerile Europarlamentare.

Când am vizitat una dintre instituțiile europene, cred că era chiar Parlamentul European, am avut programată pauza de masă la cantina de acolo. Trebuia să vedem și să simțim cum trăiesc funcționarii publici europeni, iar cantina făcea, clar, parte din rutina lor de zi cu zi.

Știu că mi-au plăcut decorul, curățenia, normalitatea, felul în care oameni diferiți, de diverse naționalități și funcții, se adunau în jurul meselor gălăgioase și se bucurau de pauza binemeritată. Dar ceva mi-a plăcut și mai mult. Și anume faptul că în timp ce stăteam la rând și mă concentram să înțeleg ce fel de preparate sunt pe alese, în spatele meu a apărut o doamnă. Mă văzuse că eram parte din grupul care vorbea românește așa că a intrat, natural, în vorbă. Și ea era româncă. Era o doamnă la vreo 40 de ani, roșcată, plinuță, îmbrăcată cu un costum crem. Parcă și acum o văd. Am reținut finețea din cuvintele ei. Mi-a plăcut enorm să stau de vorbă cu aceasta, chiar și pentru câteva minute. M-a făcut să mă simt mai în siguranță ca nicicând. M-a ajutat să îmi aleg mâncăruri dintre cele mai bune și după aceea fiecare a mers la grupul ei. Nu ne-am mai văzut de atunci, dar am rămas cu gândul la dânsa pentru că mult timp am asemuit-o cu Uniunea Europeană. O Uniune sigură pe ea, puternică, decentă și gata să sară în ajutor. Probabil că nu perfectă și nici ideală sau pe gustul oricui. Dar care m-a făcut să mă simt în siguranță.

Acum, când mă pregătesc să merg la vot mă gândesc tot la ea, la Uniunea Europeană. Mi se pare că votul meu, indiferent către cine va merge efectiv, este un vot de încredere pentru aceasta. De aceea cred că votul pe care îl voi da acum, indiferent cui, cântărește și mai mult decât în alte scrutine. Este, așadar, un vot care merge către „doamna” mea Europa, care îmi dă șansa să călătoresc, să mă dezvolt, să fiu eu, iar lista, desigur, poate continua.