ACTUALITATE 1 noiembrie 2024

O nouă serie de lucrări pe străzile Lunca Oltului și Păiuș David

de Iulia Drăghici - Taraș | 957 vizualizări

Străzile Lunca Oltului și Păiuș David din Sfântu Gheorghe vor fi vizate din nou de lucrări, în 2025, a spus joi, într-o conferință de presă, primarul Antal Árpád. 

Lucrările au fost programate în așa fel încât să înceapă după darea în folosință a șoselei de centură, care a preluat mare parte din traficul greu. 

În ceea ce privește Lunca Oltului, aici va fi vorba despre schimbarea stratului de uzură. 

Nu am schimbat anul acestea, tocmai pentru că n-am vrut să mai treacă traficul greu pe un asfalt nou, dar anul viitor o să schimbăm stratul de uzură”, a spus primarul. 

Strada Păiuș David va avea parte de o reconfigurare a benzilor de circulație. 

„Încă nu avem o decizie finală, dar avem două scenarii. Ori va fi bandă dedicată transportului în comun pe care vor putea circula și bicicliștii, ori vom face benzi separate și protejate pentru bicicliști. Acum avem patru benzi, nu are niciun sens să fie patru benzi acolo, mai ales acum. Totuși, sunt foarte multe persoane care circulă cu bicicletele și între Chilieni și Sfântu Gheorghe și în zona fabricilor. Și atunci vrem să protejăm și bicicliștii”, a explicat joi, într-o conferință de presă, primarul Antal Árpád. 

Discuția a venit în contextul în care, de curând, la Sfântu Gheorghe s-a deschis circulației șoseaua de centură. Se estimează că va degreva circulația din municipiu cu aproximativ 100.000 de mașini pe lună, cu mențiunea că cele mai multe dintre acestea sunt camioane și alte autovehicule de transport marfă. 

Străzile Lunca Oltului și Păiuș David au fost parte dintr-un amplu proiect de modernizare, de la iluminat public, la asfaltări și construcția de trotuare. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.