ACTUALITATE Acum 1 ora, 53 minute

O nouă grădiniţă cu creşă, construită la Câmpul Frumos cu fonduri europene

de Agerpres | 81 vizualizări

O grădiniţă cu creşă, care va putea găzdui 60 de copii, va fi construită în cartierul Câmpu Frumos din Sfântu Gheorghe, printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene.

Autorităţile locale au semnat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru contractul de finanţare pentru acest proiect în valoare totală de 17,78 milioane de lei, din care peste 4,7 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul „Regiunea Centru”.

Noua unitate de învăţământ va avea cinci săli, trei pentru grădiniţă şi două pentru creşă şi va fi dotată cu spaţii pentru activităţi educative, sportive şi culturale, cu sală de mese, precum şi cu zone dedicate personalului didactic şi activităţilor de deservire. Proiectul include şi amenajarea de spaţii exterioare pentru activităţi în aer liber, iar termenul estimat pentru finalizare este septembrie 2028.

„Construirea creşei din cartierul Câmpul Frumos este parte a unui program mai amplu de regenerare urbană şi socială a unei zone marginalizate, dar cu potenţial mare de dezvoltare”, precizează directorul general al ADR Centru, Siminon Creţu, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Pe lângă infrastructura educaţională, proiectul prevede activităţi de implicare comunitară, precum programe intergeneraţionale, activităţi extraşcolare în aer liber, dar şi campanii de conştientizare privind importanţa educaţiei timpurii.

„Beneficiarii direcţi ai investiţiei sunt copiii cu vârste între 0-6 ani, care vor beneficia de condiţii educaţionale mai bune în noua clădire - în total 60 de copii (20 creşă, 40 grădiniţă), precum şi noul şi actualul personal al grădiniţei. De asemenea, de noua facilitate de educaţie vor beneficia şi angajaţii actuali şi viitori ai Parcului Industrial din Câmpul Frumos, respectiv familiile copiilor înscrişi la creşă/grădiniţă, prin preluarea copiilor pe timpul zilei şi crearea posibilităţii membrilor familiilor să se angajeze, ducând la o îmbunătăţire a condiţiilor lor economice”, se mai arată în comunicat.

Sursă foto: ADR Centru

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.