O acțiune silvică la Sfântu Gheorghe și Ghelința s-a lăsat cu amenzi în valoare de 40.000 de lei
Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Covasna - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județene Covasna au organizat și executat luni, 9 octombrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația în domeniul silvic. În urma controalelor au fost aplicate amenzi în valoare de 40.000 de lei.
„În urma controalelor efectuate la sediile, depozitele și punctele de lucru ale mai multor societăți comerciale de pe raza orașului Sfântu Gheorghe și a comunei Ghelința, au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de 40.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul silvic (societățile comerciale controlate, cu ocazia emiterii, în format electronic, a unor avize de însoțire a mărfii, au expediat și transportat material lemnos pentru care nu erau deținute documente legale de proveniență)”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Covasna.
De asemenea, autoritățile au confiscat aproximativ 70 de metri cubi de material lemnos, inclusiv specii precum brad, molid, plop, gorun, carpen și fag, în valoare de 15.564 de lei.
Foto arhivă