ACTUALITATE 27 iunie 2019

Număr record de călăreţi la Galopiada secuiască de la Pivniţele Uriaşului

de Agerpres | 923 vizualizări

Peste 25 de călăreţi s-au înscris la cea de-a noua ediţie a concursului hipic „Galopiada secuiască”, ce va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni pe dealul Pivniţa Uriaşului, din apropierea localităţii Moacşa.

Evenimentul, care atrage anual câteva mii de spectatori, va începe vineri cu prezentarea hergheliilor şi Cursa husarilor, iar deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, când sunt programate cursele de calificare.

În program mai sunt cuprinse, printre altele, demonstraţii de baranta, cascadorii călare, demonstraţii ale arcaşilor călare şi ale şcolilor de scrimă, precum şi un spectacol de teatru cu cai.

Duminică vor avea loc cursa de sărituri peste obstacole, finala „Galopului secuiesc” şi a cursei „Gobe”, precum şi festivitatea de premiere, câştigătorii galopului urmând să participe la o competiţie similară ce va avea loc în Ungaria.

În cadrul evenimentului va fi amenajat un târg meşteşugăresc şi de artă populară, vor fi organizate activităţi pentru copii şi cursuri de echitaţie, o expoziţie de artă plastică şi una de fotografii având ca temă „Imagini şi tradiţii cu cai în judeţul Covasna”.

„Galopiada secuiască” este organizată de Asociaţia Vadon cu sprijinul Consiliului Judeţean Covasna, al Primăriei Sfântu Gheorghe şi Consiliului local Moacşa.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.