ACTUALITATE 8 mai 2019

Nu e timp de pierdut: „robinetul” cu bani locali pentru ONG-uri se închide repede!

de Iulia Drăghici - Taraș | 847 vizualizări

Concursurile de proiecte sunt în derulare, iar termenele limită sunt scurte

Autoritățile din județul Covasna sprijină și în acest an organizațiile non-guvernamentale prin alocarea de fonduri nerambursabile pentru proiectele menite să dezvolte comunitățile cu idei venite chiar din rândul membrilor acestora. Timpul pentru depunerea proiectelor este scurt, însă fără îndoială merită efortul și trebuie accesate aceste fonduri locale, spun deopotrivă lideri ai asociațiilor covăsnene, cât și reprezentanți ai autorităților locale.

E forfotă mare în sânul organizațiilor non-guvernamentale din județul Covasna. Autoritățile publice și-au făcut calculele pentru anul 2019 și, cu toate că din cauza aprobărilor târzii ale bugetelor s-a pierdut aproape jumătate de an, s-a dat în sfârșit startul concursurilor de proiecte ce urmează să fie finanțate din bugetele locale și județene, conform legii nr. 350/2005. Printre instituțiile care au lansat și promovat concursuri de proiecte și în mediul online se numără Consiliul Județean Covasna, Primăria Sfântu Gheorghe, Primăria Covasna, Primăria Târgu Secuiesc, Direcția Județeană de Sport și Tineret Covasna, dar, bineînțeles, și alții.  

Vizate de aceste concursuri de proiecte, organizate de regulă în fiecare an, sunt persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, care vor să depună oferte în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură, sport, educaţie (copii și tineret) sau religie.

Sfat: să se țină cont de ghid și de cum se întocmesc punctajele

Fondurile nu sunt de ici de colo, mai ales pentru organizațiile mai mici, cu bugetele reduse.  

La nivelul Consiliului Județean Covasna, anul acesta s-au alocat 150.000 de lei pentru tineret, suma destinată proiectelor culturale și de recreere este de un milion de lei, iar pentru activitățile sportive s-a alocat suma de un milion de lei. Și unitățile de cult au anul acesta alocat un buget de 1,8 milioane de lei. Pentru că anul trecut nu s-a organizat licitație de proiecte pentru organizațiile societății civile și pentru unitățile de cult, din cauza reducerilor bugetare, în acest scop, anul acesta din bugetul județean au fost alocate 3,95 milioane lei. Interesul pare a fi mare pentru că, în 2017, la CJ au fost depuse 632 proiecte, dintre care 477 de proiecte au primit finanțare în valoare de 2,5 milioane lei. Propunerile de proiecte pot fi depuse până la data de 10 mai 2019, ora 12, la Registratura CJ Covasna.

Și Primăria Sfântu Gheorghe are un buget numai bun de luat în calcul, de 450.000 de lei pentru susținerea programelor culturale, 400.000 de lei pentru sport și 100.000 de lei pentru programele de tineret. În timp ce termenul limită pentru depunerea proiectelor culturale a fost aici 3 mai, însă proiectele pentru sport și tineret pot fi depuse până la data de 20 mai.

Primăria orașului Covasna pune la dispoziția ONG-urilor 150.000 de lei pentru anul 2019. Bugetul este împărțit astfel: 60.000 de lei pentru proiecte culturale și câte 30.000 de lei pentru proiectele educative, religioase, respectiv sportive. Separat, Casa de Cultură are un buget de 90.000 de lei, care trebuie de asemenea cheltuit pentru proiecte și activități în beneficiul comunității. Aici, termenul limită este 20 mai.

„Asociațiile știu foarte bine de aceste fonduri și de fapt acesta este rolul lor, de a se implica în chestiunile de ordin public din localitate. Ei sunt activi și suntem convinși că aceste sume se vor epuiza și că va avea loc un concurs, pentru că așa se întâmplă în fiecare an. Unii vor câștiga, alții nu. Din fericire, avem parte de foarte multă implicare din rândul asociațiilor și parohiilor din oraș. Eu îi invit să depună proiecte, dar mai ales să urmărească foarte atent ghidul de finanțare publicat pe site, pentru că foarte importante vor fi criteriile de punctare și punctajele obținute”, ne-a declarat primarul orașului Covasna, Gyerő József.

Conform legii, proiectele trebuie să cuprindă informaţii despre scopul, obiectivele specifice, activităţile, costurile asociate şi rezultatele urmărite, evaluabile pe baza unor indicatori precişi, a căror alegere este justificată. Toate amănuntele sunt disponibile online, pe site-urile instituțiilor finanțatoare.

„Statul nu poate să facă totul”

Bineînțeles că ideea de a-și completa bugetele pentru anul în curs în vederea îndeplinirii proiectelor stabilite sau pentru realizarea altora noi este bine primită de organizațiile covăsnene și este considerată de bun augur, chiar dacă timpul pentru depunerea cererilor este foarte scurt.

„De câțiva ani, de când activează în orașul Covasna, asociația de tineret GRIT a avut și are în continuare multe idei. Însă, pentru a fi puse în practică, nu ajung doar bunăvoința, implicarea și voluntariatul. Componenta financiară este deosebit de importantă. Și, în această privință, fondurile nerambursabile cele mai la îndemână sunt cele puse la dispoziție de autoritățile locale și județene, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005. De ce să nu profităm de această șansă? Chiar dacă anunțurile de participare la aceste concursuri de proiecte apar relativ târziu, după aprobarea bugetelor, ceea ce face să se piardă prima jumătate din an, iar perioadele de depunere a documentațiilor sunt destul de scurte, fiind un dezavantaj pentru ONG-urile care nu au experienţă în a accesa astfel de fonduri, noi credem că proiectele finanțate din fonduri nerambursabile reprezintă o modalitate importantă de susţinere a activităţilor unui ONG. Așadar, ar fi ideal ca toate asociațiile covăsnene, fie culturale, de tineret sau sportive, să aplice la aceste concursuri de proiecte. Sunt multe de făcut în comunitățile noastre, în funcție de statutul și obiectivele fiecărei asociații!

Rolul ONG-urilor într-o societate normală este unul foarte important. Statul nu poate să facă totul. Asociațiile se pot implica (și trebuie să se implice) pe mai multe fronturi, acolo unde nevoile comunității o impun, trebuie să facă anumite lucruri şi să aibă sprijin pentru a face aceste lucruri, pot veni cu idei care sunt îndrăzneţe şi care, poate, la nivelul autorităților locale ar lua foarte mult timp până se realizează. În spatele fiecărei asociații (cel puțin, dintre cele pe care le cunosc îndeaproape) stau oameni minunați care prin dăruire și multă, multă muncă au reușit să aducă un strop de bucurie, de alinare sau de speranță. Și astfel, au contribuit la o Românie mai bună, la o Covasnă mai frumoasă!”, ne-a spus coordonatoarea Asociației GRIT din Covasna, consilierul județean Florentina Teacă.

„Noi depunem anual proiecte atât la Consiliul Municipal, cât și la Consiliul Județean. Am și câștigat multe dintre ele. Vrem să depunem și anul acesta să continuăm proiectele începute în anii trecuți. Sigur, suntem interesați pentru că aceste proiecte sunt benefice pentru comunitate, până la urmă”, ne-au spus și reprezentanții asociației Salvatore din Sfântu Gheorghe.

Un alt exemplu pozitiv în accesarea de fonduri prin proiectele depuse la nivelul instituțiilor locale și județene este și Asociația Identitate și Dialog din Sfântu Gheorghe, care în ultimii 3 ani a dus o mulțime de proiecte la bun sfârșit.

„Principalul obiectiv al Asociației pe care o reprezint este promovarea dialogului interetnic, a relațiilor interetnice, astfel că noi acționăm pentru asigurarea unui climat de toleranță și respect reciproc, într-o zonă locuită de mai multe etnii. În măsura în care scopul unei asociații este util pentru societatea civilă, pentru comunitatea locală, instituțiile statului vor sprijini financiar activitățile acesteia, în baza unor proiecte de finanțare depuse. (...) În numai trei ani am obținut finanțare pentru proiecte pe diverse teme de la instituții din plan central și local. Prin urmare, liderii de asociații nonguvernamentale se pot implica în identificarea unor oportunități (de ordin economic, educaționale, de dezvoltare a dialogului interetnic etc.) pentru comunitățile din care fac parte și să le includă în proiecte, în vederea obținerii de finanțare de la bugetele locale și/sau central.  (...) Ținând cont de experiența acumulată până în prezent, AID își manifestă disponibilitatea de a oferi consultanță celor care doresc să ne urmeze exemplul”, ne-a spus președintele asociației, Alexandru Andriesei.

Experiență pentru concursuri naționale și europene

Pe lângă scopul final de a obține finanțare în vederea implementării unor proiecte de interes local, participarea la astfel de concursuri aduce ONG-urilor și experiență.

„Ne putem considera norocoși că autoritățile locale sprijină an de an proiectele ONG-urilor din județul Covasna. Din aceste fonduri se pot finanța foarte multe proiecte care sunt foarte importante și au un impact mare pentru comunitățile locale. Totodată experiența acumulată prin scrierea acestor proiecte se poate folosi și la accesarea fondurilor naționale sau europene cu un buget mult mai mare. Încurajez toate asociațiile din județ să participe la aceste sesiuni de finanțare”, ne-a spus coordonatoarea Centrului de Voluntariat al Județului Covasna, Grüman Éva Orsolya.  

Multe ar fi de spus despre aceste posibilități de finanțare, însă cel mai important de știut este că nu este timp de pierdut. Informații suplimentare despre liniile de finanțare nerambursabilă ale autorităților covăsnene pot fi obținute în rândul instituțiilor publice, dar și online.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.