ACTUALITATE 12 ianuarie 2016

Noul cod fiscal scandalizează locuitorii din staţiunea Covasna

de Mirela Cara Dragu | 995 vizualizări

Noua formulă de plată a impozitelor pentru locuințe introdusă prin Codul Fiscal intrat de curând în vigoare le dă bătăi de cap locuitorilor din Covasna, între care unii își exprimă nemulţumirea fățișă față de prevederile pe care le consideră exagerate. Este și cazul Elvirei Gocz, care deține două locuințe în localitatea Covasna: o casă care se întinde pe o suprafață de aproximativ 800mp și un apartament cu o suprafață totală de 70 mp.

Marți dimineață, când a mers la Primărie pentru a-și plăti impozitele, a aflat cu stupoare că pentru apartamentul în care nu a locuit, deși a plătit la timp impozitul, trebuie să facă o reevaluare pe care să o efectueze un evaluator autorizat, având în vedere că imobilul este achiziționat în urmă cu mai mult timp și trebuie să i se stabilească valuarea actuală. Refuzul unui astfel de demers atrage după sine o mărire a impozitului de până la 20 de ori. În urma unei simulări pe care i-au făcut-o angajații Primăriei, Elvira Gocz a aflat că un astfel de impozit s-ar ridica la suma aproximativă de 3.000 de lei. „Este o aberație. Toată lumea este revoltată. Ce lege mai e și asta? Aveți cuvântul meu că sunt atât de supărată, încât am de gând să mă duc la București și să îmi dau foc în faţa Guvernului. Eu iubesc România, dar așa ceva nu se mai poate. Eu în România am o pensie de 400 de lei. Dacă nu aș avea și alte surse de venit cum m-aș descurca? Ce fac toți oamenii ăștia din jurul meu care abia au ce mânca?”, ne-a spus Elvira Gocz.

Faptul că oamenii sunt indignați de noile reguli de impozitare este confirmat și de Pap Elek, angajat în cadrul Primăriei Covasna, responsabil cu cadastru și impozite. „Oamenii se revoltă împotriva noastră, dar nu noi am făcut legea. Noi încercăm să le explicăm cum stau lucrurile și care sunt prevederile noului Cod Fiscal, dar mulți par să nu înțeleagă”, a declarat el.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
R, 17 ianuarie 2016
nu se sperie nimeni daca isi da foc isterica. sa vinda daca nu locuieste acolo, din ce si-a luat ditamai casoiul? ca daca pensia e 400 nici salariul n-a fost cine stie ce. probabil e dat in chirie la citeste integral
bravo, 13 ianuarie 2016
Bravo Gocz, ai luat o decizie corecta ! De ce sa te mai chinui cu statul roman care iti ofera o pensie de doar 400 lei. Totusi, inainte de a-ti da foc nu ar fi mai nimerit sa donezi cele doua locuinte citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.