ACTUALITATE 5 noiembrie 2015

Noi lămuriri în privința lucrărilor din oraș

de Mirela Cara Dragu | 832 vizualizări

Stalpi strada Kriza Janos noiembrie 2015

Primarul Antal Árpád a anunțat joi într-o conferință de presă că până la sfârșitul anului nu se vor mai începe investiții noi în oraş. „Anul acesta nu mai începem nicio investiție nouă. Am reușit să semnăm contractele de execuție și pentru străzile Kós Károly, Lăcrămioarei, László Ferencz și Înfrățirii. Deci în acest moment avem patru contracte semnate, care pot începe în martie, când timpul ne permite. Dar nu mai începem investiții anul acesta pentru că nu vrem să desfacem investiții și să intrăm în iarnă”, a declarat primarul.

Edilul a mai clarificat și situația stâlpilor de iluminat de pe strada Kriza János, care a nemulțumit o parte din cetățenii care locuiesc în zonă pe motiv că aceştia sunt înlocuiți la foarte scurt timp după ce au fost puși. „Stâlpii au fost puși în anul 2009, în urmă cu șase ani. Era o investiție proprie a Primăriei, iar ce se face acum se face în cadrul acestui proiect european unde noi avem o finanțare de doar 2%. Deci practic ceea ce am montat noi din banii noștri luăm de acolo și ducem altundeva. Neputând muta aceste fonduri altundeva, am făcut această investiție pentru că nu este un cost pentru Primărie și ceea ce am montat noi vom pune altundeva fără să fie nevoie să plătim”, a lămurit primarul.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.