ACTUALITATE 20 martie 2012

Muzeu de artă al Transilvaniei, la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 473 vizualizări

Autorităţile covăsnene au început demersurile pentru înfiinţarea unui muzeu regional de artă în municipiul Sfântu Gheorghe, care să fie reprezentativ pentru întreaga Transilvanie.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Covasna, în municipiul Sfântu Gheorghe a fost achiziţionat un teren de aproximativ o jumătate de hectar pe care urmează să fie ridicat viitorul Muzeu de artă al Transilvaniei, iar în acest scop au fost purtate deja discuţii cu artişti plastici, directori de muzee, istorici de artă şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale.

„Instituţia trebuie să funcţioneze ca un spaţiu expoziţional, unde expunerea materialelor galeriilor existente se realizează prin conectare la reţea. Constituie un subiect important problema moştenirilor, achiziţionarea acestora sau prelucrarea materialelor donate. Există mulţi colecţionari, artişti plastici a căror moştenire merită să fie ţinută acasă, nu să fie împrăştiată în lume, pe bani mărunţi. În judeţul Covasna, la Sfântu Gheorghe există suportul administraţiei publice, unde atât oraşul, cât şi judeţul îmbrăţişează iniţiativa, dar acest proiect vizează toată Transilvania”, se arată în comunicatul de presă care îl citează pe preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.

La rândul său, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, arată că în Transilvania există valoroase lucrări de artă ferecate în depozite, care merită să fie expuse, iar viitorul muzeu va oferi cadrul necesar. Mai mult, acesta a marşat pe ideea înfiinţării la Sfântu Gheorghe a unei facultăţi de arte plastice în cadrul Universităţii Sapientia.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.