Nu departe de municipiul Sfântu Gheorghe, în localitatea Dobârlău, se află Muzeul etnografic „Maria”. E muzeul lui Viorel Luca sau moş Luca, cum îi spuneau localnicii, care a adunat aici peste 8.000 de obiecte vechi. Ca să facă acest muzeu, moş Luca a fost în stare să-şi lase casa neterminată, să ia bani cu împrumut şi chiar să-şi vândă animale din gospodărie.

Moş Luca nu mai trăieşte, dar familia lui îi duce mai departe visul, acela de a păstra obiecte străvechi pentru generaţiile viitoare.

„Doamne, cât şi-a mai dorit el muzeul ăsta, foarte mult şi l-a dorit. Se ducea şi căuta la fiecare om din sat să găsească lucruri vechi şi frumoase, să le adune, să le puie el, să le rânduiască. Asta i-a fost visul, să lase ceva în urma lui, pentru copii, să lase ceva pentru comuna asta. Ce s-a mai zbătut, Doamne, ce s-a mai zbătut”, spune soţia acestuia, Melania.

În muzeul lui moş Luca se găsesc de toate, de la degetare până la opinci, căruţe, lăzi de zestre, instrumente muzicale, războaie de ţesut, piepteni de descâlcit câlţi, o piuă din anul 1700, un darac de lână, uniforme militare, arme, gramofoane, televizoare cu lămpi, clopote, lămpi cu gaz şi multe alte lucruri prăfuite şi poleite de timp. O parte le-a adăpostit în casa bătrânească moştenită de la părinţi, altele sunt expuse în curte, în şoproane, ori pe pereţii unor magazii din lemn construite special pentru a-şi adăposti „comoara”.

Bătrânul Viorel Luca avea de gând să catalogheze cele peste 8.000 de obiecte adunate de-a lungul anilor de prin gospodăriile oamenilor din zonă, ca să ştie toată lumea ale cui au fost şi la ce au folosit, dar n-a mai apucat, „prăpădindu-se” în urmă cu câteva luni. Îi plăcea să spună că tot Dobârlăul, cu terenuri, case şi livezi nu face cât muzeul lui.

Tanti Melania recunoaşte că nu se prea „pricepe să le numească pe toate”, în schimb Maria Sabrina, nepoata cea mare, şi-a luat foarte în serios rolul de ghid. În timp ce descuie lacătele povesteşte întruna despre bunicul ei, despre obiectele preferate şi despre planurile de viitor.

„Era un om harnic şi foarte bun, nu o să îl uit niciodată. Niciodată nu lăsa pe mâine şi era tare strângător. Stăteam mult împreună, iar când veneau vizitatorii mereu mă chema şi pe mine, eu ştiu cam toate lucrurile de pe aici. Le-a adunat greu, le-a căutat, s-a tocmit cu oamenii. Mergea prin sat şi, care îi plăcea, făcea cumva să le ia. De muzeu ne ocupăm acum eu şi familia mea, iar atunci când vin turiştii eu îi întâmpin de cele mai multe ori. O să mai adunăm şi noi lucruri. Pe viitor, aş vrea să renovez muzeul, să îl fac mai mare, să fie totul aşezat la locul lui”, spune Maria Sabrina.

La 11 ani, nu ştie să-ţi spună care e cel mai valoros obiect din întreaga colecţie, dar dacă ar fi să aleagă, cu sufletul atunci, după părerea ei, e „Roata vieţii”, o roată veche expusă în faţa muzeului, pe care bunicul ei a scris cuvintele „Vor veni, vor vedea, vor întreba, vor afla, urmaşii mei şi ai altora”.

„Suntem într-o încăpere în care sunt numai lucruri de ţesut, un război de ţesut, maşini de tors lână foarte vechi, toate adunate de bunicul. Aici a pus o cască de război pe care a avut-o bunicul lui, arme, pistoale care au fost la război. Sunt foarte multe lucruri, după cum vedeţi, iar dacă staţi aici o săptămână să le luaţi pe fiecare în parte, nu mai plecaţi de aicea deloc”, mai spune Maria Sabrina, care nu uită să-i roage pe cei care trec pragul muzeului să scrie câteva rânduri în „caietul cu impresii”.

Muzeul etnografic „Maria” din Dobârlău se află la aproape 20 de kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe şi 30 de kilometri de Braşov şi poate fi vizitat la orice oră din zi. Sunt o puzderie de obiecte, unele îngrămădite unele peste altele, care încă îşi mai caută locul. Moş Luca le-a adunat ca „să nu se piardă istoria şi să nu pierim ca neam”, după cum obişnuia să spună, dar şi pentru ca cei care „se vor clona ori se vor naşte în vreo eprubetă ori într-o navă spaţială să ştie cum a fost viaţa înaintea lor”.