Meteo. Căldură mare şi săptămâna asta
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă vreme caniculară în zilele următoare. De joi, valorile termice vor marca o scădere uşoară în jumătatea nordică, însă vremea va fi în continuare călduroasă, local caniculară, în special în Câmpia Română şi Podişul Moldovei, unde şi disconfortul termic va fi ridicat.
Marţi, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza în zonele de câmpie şi de podiş. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, al Moldovei, în Dobrogea, dar şi la munte, la altitudini mari. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 şi 38 de grade, mai coborâte pe litoral până la 27 de grade.
Miercuri, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza în zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări seara şi noaptea în regiunile vestice şi nordice, unde izolat vor fi averse şi descărcărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 şi 38 de grade, mai coborâte pe litoral până la 27 de grade.