Prognoza meteo: Urmează zile geroase!
Vineri, vremea se va menţine rece în cea mai mare parte a ţării, geroasă în special dimineaţa în sud, est şi local în centru. Cerul va fi mai mult noros în regiunile extracarpatice, unde pe arii restrânse va ninge slab. În vest, nord-vest şi centru înnorările vor fi temporare, dar va fi ceaţă, posibil asociată izolat cu burniţă, favorizând poleiul. Vântul se va simţi în aproape toată ţara, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi în zona montană, unde temporar va spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 15... minus 14 grade în Moldova şi 3...4 grade în Dealurile de Vest.
Sâmbătă, deşi valorile termice sunt în creştere, vremea se va menţine rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros în regiunile intracarpatice, însă în cele extracarpatice nu e nici o şansă de soare: norii de nivel jos vor persista, pe arii restrânse va ninge slab şi, în special dimineaţa şi seara se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. Vântul va avea intensificări în sud-vestul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi de minus 11 grade în Moldova şi de plus 4...5 grade în Maramureş şi Dealurile de Vest.